Antena Căutare

Ce pedepse pot primi fiicele lui Vladimir Putin din partea SUA și UE. Acestea ar putea fi incluse pe listele de sancțiuni

SUA şi aliații europeni pregătesc sancțiuni împotriva fiicelor lui Vladimir Putin. Acest gest vine ca răspuns la invazia armatei ruse în Ucraina, relatează publicațiile din străinătate.

colaj de fotografii cu vladimir putin in costum alabastru si cele doua fiice ale sale blonda care risca sanctiuni din partea ue si sua Galerie
Fiicele lui Vladimir Putin ar putea fi incluse pe listele de sancțiuni | Getty

Statele Unite ar putea impune sancţiuni copiilor adulţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin încă de miercuri, potrivit unui oficial occidental familiarizat cu planurile, relatează CNN.

Putin are două fiice cu cu fosta sa soţie Liudmila, pe Maria şi Ekaterina, născute în 1985 şi 1986. Casa Albă a declarat că cea mai nouă tranşă de sancţiuni va fi aplicată împreună cu aliaţii europeni.

Fiicele lui Vladimir Putin pot fi incluse pe lista sancțiunilor impuse de SUA și UE împotriva Rusiei

Administraţia Biden urmăreşte, de asemenea, o extindere a sancţiunilor împotriva Sberbank – cea mai mare instituţie financiară a Rusiei – şi Alfa Bank – un alt mare creditor – a spus oficialul.

Potrivit The Wall Street Journal (WSJ), sancțiunile fac parte din noul pachet de măsuri pe care statele membre ale UE mai trebuie să-l aprobe şi care cuprinde interdicții de călătorie şi îngheţarea activelor pentru oameni de afaceri, politicieni, oficiali ruşi şi familiile lor.

Digi24 precizează că SUA ar putea să anunțe măsuri similare, care să includă două mari bănci ruse, dar și sancțiuni la adresa celor două fiice ale președintelui rus - Maria Putina şi Katerina Tihonova, din prima căsătorie, cu Liudmila Şkrebneva.

Citește și: Cine e femeia care i-a dăruit o fiică lui Vladimir Putin. Era menajeră când i-a devenit amantă și acum e numită ”stăpâna Rusiei”

Cele două fete din prima căsătorie a lui Putin au fost ţinute departe de viaţa publică, iar mulţi nici nu ştiu cum arată sau cu ce se ocupă ele.

Citește și: Ce avere fabuloasă are Katerina, fiica cea mică a lui Putin. Din ce câștigă bani și de ce se spune că urmează să ia locul tatălui

Maria Putina ar fi co-proprietara companiei Nomeko, implicată în construcţia unui centru oncologic dintr-o suburbie a Sankt-Petersburgului, iar Katerina Tihonova conduce un Institut pentru studierea inteligenţei artificiale la Universitatea de Stat din Moscova, potrivit revistei Forbes.

Cine este Maria Vorontsova, fiica lui Vladimir Putin, și cu ce se ocupă

Maria Vorontsova este primul copil al liderului de la Kremlin. Tânăra are 36 de ani și este fiica din căsnicia lui Vladimir Putin cu Lyudmila Skhrebneva. S-a născut pe 28 aprilie 1985, la Leningrad, cu câțiva ani înainte ca ea și sora ei mai mică, Katerina, să se mute din țară.

Maria are o carieră interesantă ca om de știință în domeniul endocrinologiei. În ciuda faptului că a fost primul copil al lui Putin, tatăl ei a ales să țină secretă identitatea ei și a celorlalți membri ai familiei.

Citește și: Cum arată și cât valorează bolidul blindat în care circulă Vladimir Putin. Mașina îl ferește pe președintele Rusiei de atacuri

Fiica cea mare a lui Putin și sora ei mai mică, Katerina, și-au petrecut prima parte din viață în Germania pentru siguranță. În timpul șederii lor acolo, cele două au fost sub supravegherea lui Stasi Matthias Warnig, o cunoștință a tatălui lor.

Vladimir Putin este cunoscut ca un bărbat supraprotector, mai ales când vine vorba de identitatea copiilor săi. Deși acest lucru poate avea legătură cu perioadă în care a lucrat pentru KGB, el a făcut tot ce a putut pentru a-și proteja copiii. Există surse care susțin că Maria și sora ei au fost nevoite să meargă la școală sub identități false.

Citește și: O analiză BBC arată dacă poate sau nu să fie pedepsit Vladimir Putin pentru crime de război. Explicarea termenilor

Maria și-a construit o carieră care este departe de imaginea politică a tatălui ei. Prima ei diplomă a fost în biologie de la Universitatea din Sankt Petersburg. Câțiva ani mai târziu, a absolvit medicina la Universitatea de Stat din Moscova.

Tânăra și-a făcut studiile de doctorat la Centrul de Cercetare endocrinologie din Moscova. În urma cursurilor, Maria a devenit expert în nanism. Se spune că îl consiliază pe Vladimir Putin în probleme de genetică.

Hackerii Anonymous au dezvăluit cine este „măcelarul din Bucha”, persoana care e responabilă pentru masacrarea a sute de... Eurovision 2022. Kalush Orchestra, care va reprezenta Ucraina în competiție, mesaj de mobilizare. Ce a transmis despre r...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x