Antena Căutare

Marea Britanie trece la măsuri extreme din cauza Covid19. Metroul din Londra se închide parțial. 40 de stații nu vor mai funcționa

Metroul din Londra închide începând de joi 40 de staţii şi îşi reduce substanţial serviciul pentru a stopa propagarea noului coronavirus.

Marea Britanie trece la măsuri extreme din cauza Covid19. Metroul din Londra se închide parțial. 40 de stații nu vor mai funcționa
Londra își închide 40 de stații de metrou | Hepta

''Până la 40 de staţii de metrou care nu au corespondenţe cu alte linii vor fi închise până la noi ordine", a transmis TfL, operatorul reţelei de transport din capitala Marii Britanii, într-un comunicat. Serviciul de noapte existent pe anumite linii a fost suprimat în zilele de vineri şi sâmbătă.

Citește și:

Medicii din Italia, apel disperat în plină pandemie de coronavirus: "Mergem acasă la oameni ca soldații pe front. Nu mai e timp"

Anglia ia măsuri extreme pentru combaterea Covid-19

Anunţul coincide cu creşterea măsurilor luate de guvernul britanic pe fondul extinderii rapide a COVID-19 în Regatul Unit, în contextul în care Londra înregistrează cel mai mare număr de infecţii.

În afară de metrou, TfL a dispus o reducere a serviciului de autobuze din oraş şi nu este exclus, potrivit presei locale, ca autorităţile să dispună închiderea totală a oraşului.

Potrivit ultimelor cifre oficiale, au fost înregistrate 2.626 de cazuri de coronavirus în Regatul Unit, din care 900 doar în Londra, şi 104 decese, 34 în capitala britanică.

Citește și:

„Nu mai putem! Să facă ceva cu noi”- Pacienți și medici, infectați cu coronavirus sau sănătoși, închiși la grămadă în Spitalul Gerota

Primarul Londrei cere oamenilor să nu iasă din case

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a cerut londonezilor să nu iasă din case decât pentru strictul necesar.

"Londonezii trebuie să evite interacţiunea socială pe cât posibil, iar acest lucru implică faptul că trebuie să evite să utilizeze reţeaua de transport pe cât posibil", a insistat Khan, citat într-un comunicat de presă.

Pentru a stopa extinderea coronavirusului, guvernul britanic a decis închiderea şcolilor începând de vineri şi a cerut populaţiei să evite contactul cu alte persoane şi să nu iasă la cafenele, cluburi, cinematografe şi teatre.

Un cunoscut jurnalist de investigaţie bulgar, Slavi Anghelov de la ”168 ceasa”, agresat violent şi spitalizat la Sofia, ... SUA suspendă emiterea de vize în ţări din întreaga lume, din cauza crizei noului coronavirus...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x