Antena Căutare

Coronavirus - Misiunea spaţială ruso-europeană ExoMars, amânată pentru 2022

Misiunea ruso-europeană ExoMars, care prevedea trimiterea unui vehicul pe Planeta Roşie, a fost amânată pentru 2022 din cauza dificultăţilor tehnice şi a epidemiei de coronavirus, au anunţat joi cele două agenţii spaţiale, scrie AFP.

Potrivit unui comunicat comun al agenţiei ruse Roskosmos şi al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), lansarea către Marte a acestui vehicul este de acum programată pentru august-septembrie 2022, după ce iniţial ar fi trebuit să aibă loc în vara acestui an.

Şefii celor două agenţii spaţiale au concluzionat, la capătul unei reuniuni, că "noi teste ale vehiculului spaţial atât la sistem cât şi la mecanism sunt necesare".

Ei au fost nevoiţi să "recunoască că faza finală a ExoMars este compromisă din cauza agravării generale a epidemiei de Covid-19 în ţările europene".

Potrivit şefului Roskosmos, Dmitri Rogozin, decizia a fost "dificilă dar bine cântărită". "Ea este în principal motivată de necesitatea de a maximiza robuşteţea tuturor sistemelor ExoMars şi a circumstanţelor" legate de epidemie, a declarat el, citat în comunicat.

Situaţia în Europa "nu le-a permis experţilor noştri să efectueze vizite în industriile partenere", a explicat el.

Şeful ESA, Jan Worner, a spus că vrea "să fie 100% sigur de o misiune reuşită". "Nu ne putem permite nicio eroare. Mai multe verificări vor asigura o călătorie în siguranţă şi cele mai bune rezultate ştiinţifice pe Marte", a afirmat el.

Rusia furnizează lansatorul, modulul de coborâre (cu elemente europene, între care paraşute) şi platforma de aterizare pentru ExoMars, în timp ce robotul este european. El va trebui să foreze solul marţian şi să încerce să găsească semne de viaţă pe Planeta Roşie. ESA a recunoscut în august 2019 că există probleme la sistemul de paraşute al misiunii.

Sursa : news.ro

Trupa rock The Who şi-a anulat turneul britanic... Serviciile germane de informaţii interne BfV plasează gruparea ”Fluegel” (”Aripa”) din cadrul Partidului Alternativa pen...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x