Antena Căutare

De la Ceauseasca la Suzanne Mubarak

Vremurile tulburi din Orientul Mijlociu le-au amintit jurnalistilor straini nu numai de Nicolae Ceausescu, "satrapul roman", ci si de sotia acestuia, pe care o iau drept reper atunci cand vorbesc despre sotii de dictatori.

"Toate au trait sau inca traiesc alaturi de sotii lor si joaca un rol de prim plan, asa cum in trecut s-a intamplat si cu sotiile dictatorilor europeni, inclusiv romanca Elena Ceausescu, care a mers pana la a-si asuma descoperiri stiintifice pentru a se onora", scrie jurnalista si scriitoarea italiana de origine marocana Anna Mahjar-Barducci intr-un comentariu pentru Agenzia Radicale.

Valul de proteste din Orientul Mijlociu a pus luminile reflectoarelor si pe primele doamne din regiune, care pana nu demult pareau sa fie implicate intr-un adevarat concurs, pentru ca fiecare voia sa treaca drept cea mai eleganta si mai influenta.

Astazi, unele au fost constranse sa fuga cu tonele de aur dupa ele, in timp ce altele isi continua viata frumoasa, dar cu teama ca protestele ar putea face ca si sotii lor sa cada. In Siria, Asma (foto), sotia lui Bashar Al-Assad, a fost de curand prezentata de revista Vogue ca o doamna "stralucitoare, tanara, chic".

Nici o vorba despre scandalurile care il privesc pe sot, aflat la putere din 2000 si care este acuzat de torturarea si uciderea opozantilor politici.

Despre consoarta emirului din Qatar, Sheikha Moza, s-a spus ca ar putea-o intruchipa oricand pe o partenera a lui James Bond. Frumusetea sa este prezentata in toata presa, din Orientul Mijlociu si pana la New York, iar prima doamna a Qatarului vorbeste des despre democratie si reforme, in conditiile in care tara sa nu are nici marcar un parlament ales, iar homosexualitatea este pedepsita cu inchisoarea.

Dupa ce Ben Ali a plecat de la car¬ma Tunisiei, presa internationala a vorbit mult despre excentrica sa sotie, Leila Trabelsi, care din coafeza a ajuns "prima doamna", si-a achizitionat in 2000 o tinuta de la Dior in valoare de 30.000 de euro, trimitand factura la Ambasada Tunisiei de la Paris. Suzanne Mubarak, sotia dictatorului egiptean, a incercat sa treaca drept o intelectuala implicata in actiuni de binefacere. Era liderul mai multor asociatii de "caritate" si nici o figura publica nu putea intra in acest sector fara aprobarea ei.

Potrivit Paris Match, pentru activitatile sale, Suzanne primea de la Guvernul egiptean circa 5 miliarde de dolari anual, iar o parte din acestia au luat calea conturilor bancare ale fostului cuplu prezidential.

Sursa: Jurnalul National

VIDEO! Atac armat pe aeroportul din Frankfurt... Igor Smirnov inventeaza “dusmani” externi ca sa-si pastreze fotoliul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x