Antena Căutare

Desfăşurare de trupe, tancuri şi blindate americane în Lituania, într-un ”mesaj adresat Rusiei”

Statele Unite desfăşoară în Lituania un un batalion de militari şi zeci de tancuri, printr-o rotaţie fără precedent de şase luni, în cadrul unei operaţiuni de disuasiune vizând Rusia, relatează AFP.

Statele Unite desfăşoară în Lituania un un batalion de militari şi zeci de tancuri, printr-o rotaţie fără precedent de şase luni, în cadrul unei operaţiuni de disuasiune vizând Rusia, relatează AFP.

Zeci de tancuri de tip Abrams şi de blindate de tip Bradley au fost aduse luni cu trenul la un poligon de exerciţii la Pabrade, în apropiere de Vilnuis.

Ministrul lituanian al Apărării Raimundas Karoblis a anunţat că desfăşurarea celor aproximativ 500 de militari americani, care urmează să rămână toată iarna, arată că o prezenţa militară americană pe flancul de est al NATO ”nu mai este tabu”.

”Mai întâi acesta este un mesaj din partea Lituaniei şi ţărilor vecine din NATO (care spune) că aliaţii sunt alături de noi”, a declarat ministrul pentru AFP.

”Este totodată un mesaj adresat Rusiei (care spune) că Statele Unite sunt angajate, este un element de disuasiune suplimentar”, a adăugat el.

Ben Hodges, un fost comandant al forţelor armate americane în Europa, a declarat că această desfăşurare este ”o manifestare a angajamentului american de a continua disuasiunea pe flancul de est al NATO”, în momentul în care Statele Unite îşi retrag trupele din Siria şi îşi abandonează aliaţii kurzi.

”Nimeni, inclusiv ruşii, nu ar trebui să se îndoiască de angajamentul americanilor în NATO, în pofida faptului că eu cred că este o greşeală să se iasă din Siria”, a declarat Ben Hodges la telefon pentru AFP.

NATO a desfăşurat în urmă cu doi ani un batalion de aproape 1.000 de militari în Litiania, o ţară cu 2,8 milioane de locuitori.

Alianţa Nord-Atlantică a instalat batalioane similare în Estonia şi Letonia, dar şi în Polonia, măsuri care reprezintă un mijloc de contracarare a unei eventuale aventurări ruse în această regiune, după ce Moscova a anexat Peninsula ucraineană Crimeea în 2014.

Întreaga regiune a rămas sub dominaţia Uniunii Soevietice timp de peste 40 de ani după al Doilea Război Mondial.

Sursa : news.ro

Patru mari companii farmaceutice au ajuns la un acord de 260 de milioane de dolari în Ohio, pentru a evita un proces fed... Avortul şi căsătoria între persoane de acelaşi sex, legalizate în provincia britanică Irlanda de Nord...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x