Antena Căutare

Este nevoie de mai mult de 11 luni în vederea unui acord între UE şi Londra, avertizează Barnier într-un discurs la Stockholm, în care propune trei priorităţi

Încheierea unui acord cu privire la viitoarea relaţie între Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE) are nevoie de mai multe de 11 luni, în pofida faptului că Boris Johnson exclude orice prelungire a negocierilor după 31 decembrie 2020, a avertizat joi Michel Barnier, relatează Reuters.

Regatul Unit urmează să părăsească Uniunea Europeană la 31 ianuarie.

”Noi nu putem pur şi simplu să ne punem de acord asupra fiecărui punct din acest nou parteneriat în mai puţin de un an”, a subliniat negociatorul-şef UE al Brexitului într-un discurs la Stockholm.

”Suntem pregătiţi să facem tot ceea ce putem şi maximum în 11 luni pentru a ajunge la un acord asupra principiilor mari cu Regatul Unit, însă vom avea nevoie de mai mult timp pentru a ne înţelege asupra fiecărui punct al acestei declaraţii politice”, a adăugat el.

Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a apreciat miercuri, la rândul său, că este imposibil să se ajungă la un acord până la 31 decembrie.

La fel ca von der Leyen, Barnier consideră necesar să se stabilească priorităţi în următoarele luni.

Prima, afirmă el, este construirea unui nou cadru de cooperare între Londra şi Bruxelles, atât pe plan bilateral, cât şi în cadrul instituţiilor internaţionale, în răspunsul la probleme internaţionale precum modificările climatice.

”Al doilea punct este că vom avea nevoie să construim o relaţie foarte strânsă în problemele de securitate”, subliniază negociatorul european.

Al treilea punct priveşte viitorul parteneriat economic între cele două părţi, consideră Michel Barnier, pledând în favoarea unor norme sociale, de mediu şi fiscale echivalente, în contextul în care Boris Johnson apreciază că Londra nu va căuta săconstruiască o nouă relaţie printr-o aliniere la reglementările existente.

”O concurenţă în normele sociale şi de mediu va conduce doar în jos, ceea ce va fi rău pentru muncitori, consumatori şi planetă”, avertizează Barnier.

Sursa : news.ro

Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 s-a produs în Rusia... Și-a salvat copiii din incendiu și riscă să ajungă la închisoare! Motivul este de necrezut! „Este o infracțiune!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x