Antena Căutare

Imagini revoltătoare! Doi adolescenți s-au fotografit în timp ce îi turnau bere pe gât unui pui de crocodil. Animalul este aproape strangulat

Autorităţile din California de Sud investighează cazul a doi adolescenţi care au forţat un pui de crocodil să bea bere și i-au suflat fum de țigară în gură.

Autorităţile din California de Sud investighează cazul a doi adolescenţi care au forţat un pui de crocodil să bea bere și i-au suflat fum de țigară în gură.

Imaginile incredibile, cu animalul torturat, au fost încărcate pe Snapchat, declanşând furia internauţilor. Aceştia au alertat poliţia care a început să investigheze cazul.

Joseph Andrew Floyd (20) şi Zachary Lloyd Brown (21), amândoi din Ridgeland, sunt acuzaţi de hartuirea unui aligator, scrie dailymail.co.uk. Adolescenţii au recunoscut că au luat aligatorul după ce l-au văzut trecând pe un drum public. Cei doi riscă acum o amendă de 300 de dolari din partea procurorilor

"Oamenii care torurează un pui de aligator, turnându-i bere pe gât şi suflându-i fum de ţigară în gură, trebuie să fie extrem de nemiloşi", a declarat Kyndel McConchie, de la Departamentul SC de Resurse Naturale.

Atenție, imagini (AICI) cu un puternic impact emoțional!

Ariana Grande va susține un alt concert la Manchester: "Nu vreau să continui acest an fără să-mi văd fanii, să-i i... Și-a dorit atât de mult să devină mamă, încât a încălcat legea! Două românce au făcut schimb de identitate pentru ca una...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x