Live acumNeatza cu Razvan si Dani
Prime Time 20:30Asia Express - Drumul Dragonului

Cupluri cu acte în regulă! Încă o țară aprobă căsătoria între persoane de acelaşi sex

Curtea Constituţională din Ecuador (CEE) a anunţat că aprobă căsătoria ”egalitară”, făcând astfel jurisprudenţă într-o ţară în care Constituţia de inspiraţie socialistă, în vigoare din 2008, defineşte căsătoria drept o uniune între un bărbat şi o femeie.

Curtea Constituţională din Ecuador (CEE) a anunţat că aprobă căsătoria ”egalitară”, făcând astfel jurisprudenţă într-o ţară în care Constituţia de inspiraţie socialistă, în vigoare din 2008, defineşte căsătoria drept o uniune între un bărbat şi o femeie.

CEE a precizat într-un comunicat, miercuri, că mariajul între persoane de acelaşi sex a fost aprobat de cinci dintre cei nouă magistraţi membri, într-o şedinţă cu uşile închise.

Cei patru judecători care s-au opus au apreciat că, pentru a recunoaşte căsătoria între persoane de acelaşi sex, este necesar ca mai întâi ca aceasta să fie legalizată prin reforme constituţionale, potrivit procedurilor prevăzute de lege, prin intermediul Parlamentului.

”Această hotărâre are caracter constrângător, pentru că hotărârile Curţii Constituţionale se impun autorităţilor ecuadoriene”, a declarat pentru AFP juristul Gustavo Medina.

”Hotărârea Curţii Constituţionale este necesar să se aplice în ţară”, a subliniat acest fost preşedinte al Curţii Supreme şi fost procuror general.

”Asta înseamnă că Ecuadorul este mai egalitar, că este mai drept ca ieri, că drepturile omului sunt aceleaşi pentru toţi, fără discriminare”, a adăugat avocatul Christian Paula, de la Fundaţia Pakta, care consiliază aproximativ zece cupluri de acelaşi sex ce doresc să se căsătorească.

În 2015, Ecuadorul a recunoscut uniunea de fapt a persoanelor de acelaşi sex, printr-o reformă a Codului Civil.

Fanatik.ro

Băiat bătut pe stradă de un tânăr dezbrăcat

Observator Antena 1

Mihaela Apostolides, executată în Italia

Observator Antena 1

O adolescentă de doar 15 ani a murit, în timp ce făcea amor cu iubitul în mașină! Băiatul...

Spynews.ro

De azi e oficial! Alocatiile pentru copii se majoreaza! Cand ar urma sa aiba loc marirea! Veşti...

Spynews.ro

Nu doar în frizerii se aplică "taxa Covid". Afacerile care au decis să îşi acopere...

AntenaSport

Cine a profitat de COVID? Cu ce se ocupă cei doi bărbați care au făcut o avere în această...

AntenaSport

Daniela Crudu este istorie! Mihai Costea, într-o nouă relație cu o altă bombă sexy din lumea...

Antenastars.ro

Are sau nu are coronavirus? Horia Moculescu, primele declarații după ce a fost testat: „Am...

Antenastars.ro

Surorile Kardashian au un frate pe care l-au ținut secret până acum. Motivul?

Zu TV

ZECE piese pe care artiștii le-au lansat de ziua lor

Zu TV

5 zodii care redescoperă dragostea în 2018 – Cea mai iubită zodie este…

tvhappy.ro

Clejanii au intrat în pământ de rușine! Cum a fost filmat Fulgy: ”Pleacă de aici că te...

Playtech.ro

EXCLUSIV Mesajul mamei Luizei Melencu pentru Gheorghe Dincă, în plin proces. ”Vreau să mă...

Playtech.ro

Tragedie în fotbalul românesc! Un jucător de la U Cluj a murit. Motivul decesului şi anunţul...

Telekomsport.ro

Adevărul despre pensii! S-a aflat ce vrea să facă, de fapt, Guvernul

Capital.ro

Drama cutremurătoare a Luminiței Anghel. Ce s-a ales de fiul ei

Impact

Horoscop Minerva pentru săptămâna 25-31 mai. Gemenii învață să meargă mai departe,...

Antena3.ro

Lovitură de teatru! Pleacă Mirela Vaida de la Antena 1? Ce emisiune ar putea prezenta și la ce...

Voxbiz.ro

Ce masini conduc, de fapt, sefii de la Pro TV

Cars.ro

Obligativitatea purtării măștilor și verificarea temperaturii – afacerea secolului. Între...

Jurnalul
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro