Antena Căutare

Jaf ca în filme! O maşină blindată ce transporta bani a fost jefuită de trei indivizi înarmaţi

Imagini ce păreau desprinse dintr-un film de acţiune au fost filmate de camerele de supraveghere ale unei bănci din Statele Unite. În plină zi, o maşină blindată ce transporta bani a fost jefuită de trei indivizi înarmaţi.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. FBI, care anchetează cazul, nu a precizat suma furată. Dar nici nu a reuşit să dea de urma hoţilor şi a cerut ajutorul cetăţenilor în acest scop.

Scenele s-au petrecut lângă o agenţie bancară din Denver. De îndată ce agentul de pază a deschis uşa maşinii blindate, trei indivizi mascaţi au ţâşnit dintr-un vehicul parcat alături. Unul l-a ameninţat pe agent cu un Kalaşnikov iar ceilalţi doi, înarmaţi cu pistoale, au urcat în maşină şi au luat sacii cu bani. Apoi, toţi trei au fugit cu vehiculul lor. Totul a durat doar 36 de secunde.

Anchetatorii nu au avut alte indicii decât descrierea sumară a tâlharilor şi numărul maşinii hoţilor, care era fals. Mai târziu, poliţiştii chiar au găsit maşina, dar şi ea era furată. FBI a cerut ajutorul cetăţenilor, cu promisiunea unei recompense.

Potrivit autorităţilor, în fiecare an, în Statele Unite au loc 70 - 80 de jafuri de acest gen. Asta deşi făptaşii riscă, dacă sunt prinşi, pedepse de 20 de ani de închisoare sau chiar mai mult, dacă îşi folosesc armele.

Airbnb a interzis ”casele pentru petreceri”, după ce cinci oameni au fost împuşcaţi mortal la o petrecere de Halloween d... Trump îi îndeamnă din nou pe Boris Johnson şii Nigel Farage să se alieze în alegeri...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x