Căutare Live

Nouă spitale europene trag un semnal de alarmă cu privire la o penurie de medicamente pentru pacienţii cu covid-19

Nouă mari spitale europene au lansat un apel la ajutor din cauza unei penurii de medicamente pentru pacienţii atinşi de covid-19 şi îşi îndeamnă guvernele la mai multă ”cooperare” în vederea ”garantării aprovizionării regulate” cu produse medicale, relatează AFP.

Cele nouă grupuri spitaliceşti - membre ale Alianţei Europene a Spitalelor Universitare - avertizează în această scrisoare adresată marţi guvernelor lor că instituţiile vor rămâne ”în curând fără medicamente esenţiale” pentru pacienţii aflaţi la reanimare.

”În ritmul actual al consumului, stocurile vor fi epuizate în câteva zile în spitalele cele mai dur afectate şi în două săptămâni” în celelalte spitale, avertizează semnatarii, între care Asistenţă Publică-Spitale din Paris (AP-HP), King's Health Partner din Londra şi Spitalul San Raffaele din Milano.

În scrisoare - dezvăluită de cotidianul francez Le Monde - se evocă o lipsă de ”relaxante musculare”, ”sedative” şi ”medicamente analgezice”, ”consumate rapid, în condiţii de reaprovizionare insuficientă sau inexistentă”, din cauza afluxului bolnavilor atinişi de noul coronavirus.

COOPERARE INTERNAŢIONALĂ ”NECESARĂ”

”Suntem cu toţii recunoscători” faţă de ”măsurile curajoase şi ambiţioase pe care autorităţile regionale şi naţionale le-au luat în vederea încetinirii răspândurii virusului”, se arată în scrisoare.

Însă ”situaţia s-a schimbat astfel încât colaborarea şi cooperarea internaţionale sunt absolut necesare”, se subliniază în scrisoare.

”În absenţa colaborării europene în vederea garantării unei aprovizionări regulate”, spitalele ”ar putea să nu mai fie în măsură să furnizeze îngrijiri intensive adecvate”, avertizează semnatarii, care consideră că o acţiune coordonată a autorităţilor europene este ”de o importanţă vitală”.

Mai mulţi medici şi grupuri spitaliceşti au tras un semnal de alarmă în ultimele zile cu privire la lipsa medicamentelor în secţiile de reanimare.

Întrebat despre acest lucru în sesiunea de interpelare în Adunarea Naţională, ministrul francez al Sănătăţii Olivier Véran a recunoscut ”tensiuni asupra stocurilor unui mare număr de produse în spitale”.

În cazul unor medicamente puternice, precum blocanţi neuromusculari, Propofol, Midazolam sau morfină, cererea a explodat ”cu 2000% în lume, ceea ce creează tensiuni”, a precizat ministrul.

Peste 823.720 de infectări au fost diagnosticate în 185 de ţări şi teritorii de la apariţia virusului SARS Cov-2 în decembrie, în China, potrivit unui bilanţ întocmit marţi, la ora 19.30 GMT (22.30, ora României) de AFP din surse oficiale.

Cel puţin 40.949 de decese au fost înregistrate - aproape trei sferturi în Europa.

Citește și
livrator de mancare ce tine in mana o pungă
Și-a comandat mâncare și un sos, dar când a deschis punga a rămas uluită. Peste ce a putut să dea: „Nu mă așteptam!”
Și-a comandat mâncare și un sos, dar când a deschis punga a rămas uluită. Peste ce a putut să dea: „Nu mă așteptam!”
Dorian Popa, suma de bani pe care a scos-o din buzunar pentru a construi complexul lui rezidențial de lângă București
Dorian Popa, suma de bani pe care a scos-o din buzunar pentru a construi complexul lui rezidențial de lângă București
Dorian Popa, suma de bani pe care a scos-o din buzunar pentru a construi complexul lui rezidențial de lângă București
femeie imbracata in verde care se uita in jos
Ea este femeia care își împarte soțul cu alte tinere. Una dintre ele urmează să aducă pe lume copilul partenerului
Ea este femeia care își împarte soțul cu alte tinere. Una dintre ele urmează să aducă pe lume copilul partenerului
Mai multe articole

În Italia au murit 12.428 de oameni, în Spania 8.189, în China continentală 3.305, în Statele Unite 3.873, iar în Franţa 3.523.

Statele Unite au depăşit numărul oficial de morţi din China.

Sursa : news.ro

„Porci risipitori! I-ar fi ajutat enorm pe nevoiaşi”. Au cumpărat tone de mâncare, de care nu aveau nevoie, și au umplut... „Tatăl meu a murit singur într-un spital. Cel mai mare regret este că nu am putut să-i spun la revedere”. Replica neaște...
Parteneri
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Se apropie un eveniment în familie și vrei să-i surprinzi pe cei dragi cu un tort delicios și spectaculos? Îți oferim o rețetă de tort Mozaic cu aspect de tablă de șah, care îi va cuceri pe toți invitații.
Catine.ro
Ultimele știri