Antena Căutare

Noul lider al Statului Islamic este un ”perfect necunoscut”, afirmă un oficial american

Noul lider al grupării jihadiste Statul Islamic (SI), care i-a succedat lui Abu Bakr al-Baghdadi, după moartea acestuia într-o operaţiune americană, este un ”perfect necunoscut”, afirmă un oficial american de rang înalt, relatează AFP.

Organizaţia a anunţat săptămâna trecută desemnarea lui Abu Ibrahim al-Hashemi al-Qurashi ca succesor al lui al-Baghdadi, ameninţând Statele Unite să răzbune moartea liderului său.

Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a dat asigurări ulterior, într-un tweet, că Washingtonul ştie ”exact cine este” Abu Ibrahim al-Hashemi al-Qurashi.

Însă acest oficial american de rang înalt le-a spus miercuri unor jurnalişti, sub protecţia anonimatului, că analiza reţelelor de socializare arată că nici măcar susţinătorii SI nu ştiu mare lucru despre noul lider.

”S-ar spune că acest bărbat este un perfect necunoscut”, a declarat oficialul.

”Din puţinele lucruri pe care le ştim despre el, nu suntem impresionaţi. Iar fie că e în Irak, fie în Siria, noi nu credem că va rămâne mult timp în această lume”, a ameninţat el.

Oficialul nu a dorit să spună mai mult, şi mai ales dacă Abu Ibrahim al-Hashemi al-Qurashi a fost - ca predecesorul său - deţinut de forţele americane.

După ce s-a proclamat ”calif”, în 2014, într-un teritoriu cu până la şapte milioane de oameni, de o parte şi de alta a frontierei dintre Irak şi Siria, al-Baghdadi a devenit cel mai căutat om din lume.

Sursa : news.ro

Jane Fonda se pregăteşte pentru a cincea vineri de proteste. Actriţele Kyra Sedgwick şi Diane Lane, între viitorii coleg... Alertă falsă de securitate la Schiphol-Amsterdam, după ce un pilot al companiei aeriene spaniole Air Europa declanşează ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x