Antena Căutare

O nouă practică înnebunește tinerii din întreaga lume. Pielea lor este schimbată în negru

Noua practică presupune tatuarea cu negru a întregii mâini, ca un fundal, și câteva detalii florale care să anime imaginea. Vă imaginați câtă durere poate suporta un om care acceptă asta? Nu se mai vede pic de piele!

O nouă practică înnebunește tinerii din întreaga lume. Pielea lor este schimbată în negru Galerie
O nouă practică înnebunește tinerii din întreaga lume. Pielea lor este schimbată în negru

Artista din spatele acestui trand este Esther Garcia, ea spune că această tehnică a fosta doptată mai întâi ca o soluție pentru tatauajele prost realizate, astfel că se acoperea toată mâna cu negru, dar a cum a devenit o adevărată isterie în rândul tinerilor și o artă!

Artista a fost inspitată de modelele florale ale tradiției olandezedin secolul al XVII-lea.

O astfel de procedură este extrem de dureroasă și periculaosă pentru că după realizarea unui tatuaj de acest gen, toată mâna se umflă și e posibil să apară iritații severe, temperatură, fisoane sau chiar infectarea întregii mâini.

Video.A fost la un pas de moarte.Ce a descoperit un surfer când a ieșit din apă?... Jaf inspirat din „La Casa de Papel”: Un roman din Belgia a jefuit Monetăria Regală...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x