O tânără însărcinată a explicat de ce își va da copilul spre adopție, iar mesajul ei este cutremurător! „Cred că merită asta”

 

O tânără însărcinată a explicat, pe o rețea de socializare, de ce a luat decizia de a-și da copilul spre adopție, iar mesajul ei emoționant a generat numeroase comentarii pozitive.

„Îmi dau copilul spre adopție astfel încât să îi ofer șansa la o viață mai bună și mai stabilă, alături de doi părinți. După ce voi naște, mă voi interna într-un spital de psihiatrie, ca să încerc să îmi îmbunătățesc starea de sănătate. Sunt bipolară și nu mă simt în stare să am grijă de un copil, mai ales singură”, a scris femeia însărcinată, în vârstă de 29 de ani.

Ea a continuat explicând că își dorește ca fiul ei să ajungă la doi părinți iubitori, dar și că după ce s-a despărțit de tatăl copilului, a căzut în depresie.

„Cred că fiul meu merită să aibă doi părinți care îl doresc și care pot avea grijă de el. După ce tatăl lui și eu ne-am despărțit am intrat în depresie și am petrecut zile la rând în pat. Știu că nu aș putea crește un copil având în vedere starea mea psihică din prezent. Îmi voi lega trompele uterine după naștere”, a mai scris femeia.

„Cea mai mare dorință a mea este ca fiul meu să aibă doi părinți iubitori și să crească într-o casă fericită, într-o atmosferă sănătoasă. Iar cea mai mare dorință pentru mine însămi este ca într-o zi să fiu normală”, a adăugat ea.

Mesajul tinerei a generat peste 1.000 de comentarii pe rețelele de socializare, multe dintre acestea fiind pozitive. Un internaut, care susține că a fost adoptat și are o viață bună, a îndemnat-o pe tânără să îi scrie o scrisoare copilului ei, în care să îi explice motivul pentru care l-a dat spre adopție.



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI