Antena Căutare

Olivia Harrison, o elevă din Marea Britanie, a fost sancționată, după ce a mers la școală cu glezna la vedere. Cum arată ținuta

Olivia Harrison, o elevă din Marea Britanie, de la Academia John Smeaton din Leeds a făcut publică o experiență pe care a avut-o în interiorul unității de învățământ.

Olivia-Harrison-eleva-uniforma Galerie
Olivia Harrison și colega sunt doar câteva dintre elevele care au fost sancționate din cauza uniformei | LeedsLive

Olivia Harrison a fost exmatriculată pentru două zile de la școală, după ce a refuzat să-și schimbe pantalonii care îi lăsau gleznele la vedere și pe care un reprezentant al școlii i-a considerat neregulamentari. Tânăra a refuzat să-și schimbe hainele, apoi a refuzat și pedeapsa de a sta singură într-o clasă, iar în cele din urmă conducerea școlii a decis suspendarea acesteia pentru 2 zile, potrivit Mirror.

Eleva în vârstă de 13 ani a povestit cum nu i s-a permis să intre în școală pentru că un reprezentant al unității de învățământ ar fi observat cum pantalonii pe care adolescenta îi purta, îi lăsa gleznele la vedere.

Cum a mers Olivia Harrison îmbrăcată la școală

Tinerei Olivia nu i s-a permis să intre în școală cu gleznele la vedere, sugerându-i-se să apeleze la hainele pe care elevii le-au pierdut de-a lungul timpului și care nu au fost revenidicate de nimeni, care se aflau în încăperea cu obiecte pierdute.

Olivia a povestit presei din Leeds cele întâmplate. Tânăra a refuzat să-și schimbe hainele, iar angajatul instituției a trimis-o într-o sală de izolare. Pentru că a refuzat pedeapsa, tânăra a fost suspendată pentru două zile de la școală.

Citește și: Femeia căreia i s-a interzis să zboare fiindcă era îmbrăcată prea sexy. Cum arată și ce haine purta

Argumentul pe care l-a invocat angajatul când a sacnționat-o pe tânără a fost că ținuta ei le poate distrage atenția colegilor și profesorilor.

„Mi-a spus că trebuie să-mi schimb pantalonii și șosetele pentru că mi se vedeau gleznele, ceea ce le-ar putea distrage atenția celorlalți elevi și profesori”, a povestit Olivia.

Cum a reacționat mama Oliviei Harrison, după ce fiica ei a fost sancționată din cauza pantalonilor car eîi lăsau gleznele la vedere

Mama Oliviei a fost nemulțumită de pedeapsa pe care a primit-o fiica sa și a declarat presei locale că regulile privitoare la ținută au fost înăsprite de curând, odată cu schimbarea conducerii unității de învățământ. Mama adolescentei a specificat faptul că pantalonii pe care îi purta Olivia au fost în regulă înainte de schimbarea conducerii.

„Regulile au devenit mai dure de câteva săptămâni. Pantalonii Oliviei sunt cei pe care i-a purtat înainte fără probleme”, a precizat mama tinerei.

Totodată, mama Oliviei a menționat că mai mulți elevi au avut probleme cu uniforma, de la venirea noii conduceri.

„Acum trebuie să cumpăr mai multe perechi de pantaloni”, a spus femeia.

Reprezentanții instituției de învățământ au fost contactați de presă, pentru a explica de ce tânăra a fost sancționată, iar un purtător de cuvânt a fost reticent în explicații, vorbind mai mult despre valorile și standardele pe care le are instituția pe care o reprezintă.

„Avem cele mai înalte standarde în toat ce ține de școală, indiferent că vorbim de sălile de clasă, de comportamentul elevilor sau de uniformă. Nu ne cerem scuze pentru acest lucru și suntem mulțumiți că majoritatea elevilor respectă aceste standarde”, a fost răspunsul purtătorului de cuvânt.

Întâmplarea Oliviei nu este singulară, O altă elevă, tot din Marea Britanie, a fost trimisă acasă din cauza pantofilor.

De asemenea, o altă elevă, de data aceasta din Canada, a fost trimisă acasă din cauza sarafanului pe care îl purta.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x