Live acumObservator 12
Prime Time 20:30Chefi la Cutite

“Persoana anului 2018”, conform revistei americane Time. O premieră în istoria acestui titlu este un jurnalist onorat post-mortem

Ca în fiecare an, revista americană Time desemnează “Persoana anului”, iar anul acesta, mai mulți jurnaliști, printre care sauditul ucis recent, Jamal Khashoggi, şi alţi 2 corespondenţi ai agenţiei de presă Reuters care sunt ţinuţi prizonieri în Myanmar, au fost desemnaţi, marţi, "persoana anului 2018".

Printre cei care au primit titlul de persoana anului 2018 se numără jurnaliştii Reuters Wa Lone, de 32 de ani şi Kyaw Soe Oo, în vârstă de 28 de ani, condamnaţi de Guvernul din Myanmar pe 3 septembrie anul acesta pentru dezvăluirea unor secrete de stat. Comunitatea internaţională îconsideră acţiunea o încălcare gravă a libertăţii de exprimare.

Onorat post-mortem, o premieră în istoria acestui titlu, este jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, editorialist la The Washington Post, care a fost critic al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite. a fost ucis în urmă cu două luni în consulatul ţării sale din Istanbul, Turcia, unde venise să îşi ridice documente necesare căsătoriei.

“Persoana anului 2018”, conform revistei americane Time. O premieră în istoria acestui titlu este un jurnalist onorat post-mortem

Publicaţia Time a mai notat că, anul acesta, au fost ucişi peste 50 de jurnalişti. Anul trecut, mişcarea online de conştientizare a hărţuirii şi abuzului sexual #MeToo a fost desemnată "persoana anului".

Publicaţia americană Time desemnează o personalitate a anului începând din 1927. De-a lungul timpului, acest titlu a mai revenit unor personalităţi marcante precum Angela Merkel, Papa Francis, Barack Obama, Mark Zuckerberg şi Vladimir Putin.

Recomandari