Antena Căutare

Premiile Nobel pe 2019 vor fi anunţate începând de luni la Stockholm şi Oslo

Premiile Nobel 2019 pentru Medicină sau Fiziologie, Fizică, Chimie, Literatură, Pace şi Economie vor fi acordate, începând de luni, la Stockholm şi Oslo, potrivit site-ului nobelprize.org.

Premiile Nobel 2019 pentru Medicină sau Fiziologie, Fizică, Chimie, Literatură, Pace şi Economie vor fi acordate, începând de luni, la Stockholm şi Oslo, potrivit site-ului nobelprize.org.

Comitetele care acordă premiile colaborează cu atenţie şi independent pentru a selecta laureaţii premiilor Nobel 2019 şi pe cei pentru Ştiinţe economice, care sunt premiaţi de Banca Centrală a Suediei, acordate în memoria lui Alfred Nobel.

Laureaţii vor fi anunţaţi începând de luni, dată de la care vor fi prezentaţi oamenii de ştiinţă, scriitorii şi cei care luptă pentru pace - păstrând viziunea lui Alfred Nobel - care au conferit omenirii cel mai mare benefiu.

Toate anunţurile vor fi transmise prin streaming, pe site-ul Nobelprize.org.

Luni, de la ora 11.30, vor fi anunţaţi câştigătorii premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină de către Adunarea Nobel de la Institutul Karolinska.

Marţi, de la ora 11.45, vor fi anunţaţi laureaţii premiului Nobel pentru Fizică, de către Academia regală de ştiinţe suedeză.

Miercuri, de la ora 11.45, vor fi anunţaţi câştigătorii premiului Nobel pentru Chimie, de către Academia regală de ştiinţe suedeză.

Joi, de la ora 1.00, Academia Suedeză va anunţat laureaţii premiului Nobel pentru Literatură pe anii 2018 şi 2019

Vineri, de la ora 11.00, lumea întreagă va afla de la Comitetul norvegian pentru Nobel cine sunt laureaţii premiului pentru Pace.

Luni, 14 octombrie, la ora 11.45, vor fi anunţaţi, la Stockholm, de Academia Suedeză laureaţii premiul Nobel pentru Ştiinţe economice.

Sursa : news.ro

Marea Britanie este flexibilă în privinţa mecanismului propus pentru Irlanda de Nord, potrivit ministrului pentru Brexit... Scriitorul Mathias Énard, orientalist: Intervenţia militară străină în Irak, Afganistan şi Siria, o catastrofă. Oamenii ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x