Antena Căutare

Preoți filmați în timp ce dau foc unor obiecte: "Veţi arde în foc idolii lor. O să vină timpul"

Preoţi catolici au anunţat că au ars în public, în acest weekend, în Polonia, cărţi din celebrele seriile "Harry Potter" şi "Twilight", pe care le consideră sacrilegii.

Preoţi catolici au anunţat că au ars în public, în acest weekend, în Polonia, cărţi din celebrele seriile "Harry Potter" şi "Twilight", pe care le consideră sacrilegii.

"Ne supunem cuvântului divin", a explicat, pe pagina de Facebook, grupul religios "Fundacja SMS Z Nieba", autorii acestui autodafeu (distrugere prin foc), cu poze.

Se pot vedea trei preoţi care aruncă în foc un coş plin de cărţi, între care cele cu aventurile lui Harry Potter, tânărul vrăjitor imaginat de romanciera britanică J.K. Rowling, şi pe cele cu vampirul Edward Cullen, scrise de americana Stephenie Meyer, dar şi alte obiecte precum o mască în stil african.

Ei spun rugăciuni deasupra focului în care este pe cale să fie mistuită şi o umbrelă "Hello Kitty" şi o figurină hindusă.

Un pasaj, care cere credincioşilor să distrugă "duşmanii lui Dumnezeu" cuprinde fraza: "Veţi arde în foc idolii lor".

Mesajul, cu comentarii din "Deuteronom", una dintre cărţile din Vechiul Testament, a devenit rapid viral.

Episcopatul polonez şi preotul local au recunoscut existenţa faptelor dar au refuzat să comenteze.

Evenimentul a avut loc "după slujba de la ora 10.00 dimineaţa, duminică, la ora 11.00. Şi aceste ofrande, care au fost aduse bisericii de-a lungul săptămânii, au fost adunate în faţa bisericii şi a existat un foc", a povestit un enoriaş anonim pentru postul de televiziune TVN24.

Potrivit lui Jan Kucharski, exorcist şi preot al parohiei din Gdansk, în nord-estul Poloniei, "nu este vorba de arderea unor cărţi oarecare, ci de obiecte asociate cu magia şi ocultismul. Pe lângă acestea, există şi alte obiecte, amulete, talismane aduse de credincioşi. Este timpul să instaurăm ordinea".

"Ştim bine ce prejudiciază, ce nu este bun pentru credincioşi, de unde această formulă, să spunem, evanghelică a evenimentului. Unii, se pot simţi şocaţi, dar cei care cunosc spiritul divin vor înţelege", a explicat el pe site-ul de informaţii Na Temat.

Un bărbat și-a abuzat fiica de 15 ani după ce s-a întors acasă beat mort! Cum și-a motivat gestul în fața oamenilor legi... Oamenii au stat la cozi uriașe ca să cumpere primele grame de canabis legal! Scena s-ar putea repeta și în România...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x