Antena Căutare

Preşedintele Macron, „bulversat” de filmul „Les Misérables” al lui Ladj Ly

Preşedintele francez Emmanuel Macron a putut viziona recent lungmetrajul de debut al lui Ladj Ly, „Les Misérables”, recompensat cu premiul juriului la Festivalul de la Cannes de anul acesta, şi, potrivit Journal Du Dimanche, ar fi cerut Guvernului să acţioneze „pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă din suburbii”, informează Le Figaro.

Într-un interviu acordat News.ro la finalul lunii octombrie, la Bucureşti, cineastul francez a precizat că Macron nu a oferit, la acel moment, o reacţie legat de filmul său.

Macron s-a arătat interesat să vadă filmul lui, chiar în perioada de vârf a revoltelor Vestelor Galbene. Însă cei doi nu s-au înţeles cu privire la locul de vizionare, astfel că o copie a lungmetrajului a ajuns la palatul Élysée şi cineastul aşteapta o reacţie a preşedintelui.

„Ne-a invitat la Élysée pentru a vedea filmul, însă am refuzat şi i-am propus să vină în Montfermeil, cartierul meu, dacă vrea să îl vadă. Până la urmă, nu ne-am înţeles şi i-am trimis un DVD”, a declarat Ladj Ly pentru News.ro. „Aşteptăm cu răbdare o reacţie”, a continuat el.

Preşedintele republicii a vizionat recent filmul care „l-a bulversat prin justeţe”, după cum a scris JDD. Şeful statului ar fi cerut Guvernului „să se grăbească să găsească idei şi să acţioneze pentru a ameliora condiţiile de viaţă din aceste cartiere”.

Debutul în lungmetraj al regizorului în vârstă de 40 de ani a fost ales propunerea Franţei pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional” a premiilor Oscar 2020.

Drama vorbeşte despre viaţa în suburbiile Parisului. Stéphane a venit din Cherbourg pentru a se alătura Brigăzii Anticrimă din Montfermeil. Îşi întâlneşte noii colegi de echipă, Chris şi Gwada, ale căror metode sunt, uneori, „speciale”, şi descoperă rapid tensiunile dintre diferite grupuri din zonă. Când o operaţiune de arestare scapă de sub control, cei trei poliţişti se găsesc într-o postură aproape imposibil de suportat.

Din distribuţie fac parte Damien Bonnard, Alexis Manenti şi Djibril Zonga, dar şi fiul cineastului, în vârstă de 11 ani. La scenariu au colaborat Giordano Gederlini şi Alexis Manenti.

Lungmetrajul va avea premiera în cinematografele franceze pe 20 noiembrie, iar în cele româneşti la începutul anului viitor.

Sursa : news.ro

Moscova anunţă că a predat Kievului cele trei nave militare ucrainene confiscate în urmă cu un an, înaintea unui summit ... O adolescentă moartă şi ”probabil” mai mulţi dispăruţi în urma surpării podului de pe Tarn, în apropiere de Toulouse...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x