Antena Căutare

Procesul lui A$AP Rocky începe marţi. Rapperul va pleda „nevinovat”

Rapperul american A$AP Rocky se va înfăţişa marţi în faţa unei curţi de justiţie din Suedia, în procesul în care este acuzat de agresiune, scrie Reuters.

Rapperul american A$AP Rocky se va înfăţişa marţi în faţa unei curţi de justiţie din Suedia, în procesul în care este acuzat de agresiune, scrie Reuters.

Rocky este susţinut de preşedintele american Donald Trump, care a încercat să intervină în apărarea lui, însă prim-ministrul suedez i-a transmis că justiţia este independentă de politic, astfel nu a dat curs solicitării şefului de la Casa Albă de a-l elibera.

În vârstă de 30 de ani, rapperul, modelul şi producătorul muzical, pe numele real Rakim Mayers, a fost reţinut pe 3 iulie, împreună cu doi cunoscuţi ai lui, în legătură cu o altercaţie care a avut loc în centrul oraşului Stockholm pe 30 iunie.

Mayers a fost acuzat pentru agresiune şi poate primi până la 2 ani de închisoare, dacă este găsit vinovat.

Avocatul lui Mayers, Slobodan Jovicic, a spus că rapperul va pleda „nevinovat”.

Detenţia lui înainte de proces a stârnit nemulţumiri în rândul fanilor, dar şi al unor celebrităţi precum Kim Kardashian şi Rod Stewart. Suedia nu are un sistem de eliberare pe cauţiune.

Rapperul, cunoscut pentru piesa „Praise the Lord”, se afla în Stockholm pentru a cânta la festivalul Smash. Detenţia a dus la anularea celorlalte concerte programate în Europa.

Înainte de a fi arestat, Mayers a publicat pe Instagram înregistrări din momentul presupusului incident, în care el spune că împreună cu apropiaţii este urmărit de doi bărbaţi şi că nu vrea să aibă vreo problemă.

Mayers a debutat discografic în 2011, cu „Live.Love.A$AP”. Cel mai recent album al lui, „Testing”, lansat anul trecut, a ajuns pe locul al patrulea în Billboard 200.

Sursa : news.ro

Măcel într-un penitenciar de maximă siguranță! Cel puțin 52 de deținuți au fost uciși, în urma unei revolte... Capital One: Informaţiile a peste 100 de milioane de americani şi canadieni au fost furate de un hacker...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x