Antena Căutare

Putin deschide calea rămânerii sale la Kremlin până în 2036; opoziţia îndeamnă la acţiuni de protest vineri

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a deschis calea rămânerii la preşedinţie după încheierea mandatului actual, în cadrul unei vaste revizuiri constituţionale adoptate de către deputaţi, relatează AFP.

Răspunzând în Parlament propunerii unei deputate şi foste cosmonaute, cel mai puternic om din Rusia s-a declarat marţi în favoarea ideii de a ”reporni” de la zero numărul mandatelor prezidenţiale cu ocazia reformei constituţionale, pentru a-i permite să candideze în alegerile din 2024.

Russian President Vladimir Putin opened the door to constitutional changes that would allow him to remain in power until 2036

— Reuters (@Reuters)

El a dat asigurări că vrea ca membrii Curţii Constituţionale să autorizeze mai întâi modificarea şi ca ruşii să o aprobe în cadrul ”votului popular” prevăzut la 22 aprilie.

La câteva ore după intervenţia lui Putin, primarul Moscovei a interzis adunările de peste 5.000 de persoane până la 10 aprilie - în mod oficial din în lupta împotriva epidemiei noului coronavirus.

Vladimir Putin nu are dreptul, în prezent, să candideze în 2024, în contextul în care Constituţia impune o limită de două mandate consecutive. Doar lăsându-i preşedinţia lui Dmitri Medvedev în perioada 2008-2012 şi devenind premier în această perioadă a putut Putin să efectueze două mandate consecutive de când s-a instalat la Kremlin în 2000.

O ”putere prezidenţială puternică este absolut necesară Rusiei”, a declarat marţi Putin, în vârstă de 67 de ani, apreciind că ”stabilitatea (...) ar trebui să fie prioritară”.

În cazul în care Curtea Constituţională îşi dă aprobarea, pare probabil ca Vladimir Putin, care sărbătoreşte 20 de ani de când se află la comanda Rusiei să poată, teoretic, să rămână alte două mandate - adică până în 2036.

”DE NEGÂNDIT”

Deputaţii au adoptat apoi acest amendament, dar şi toate celelalte amendamente propuse de către şeful statului de la sfârşitul lui ianuarie. În total, 382 de deputaţi au votat pentru ”repornirea” mandatelor, iar 44 împotrivă - facţiunea comunistă.

O ultimă lectură are loc miercuri în Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, iar tot miercuri votează şi senatorii din cadrul Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus.

Aproape 100 de persoane s-au adunat marţi seara, după vot, la Moscova, în semn de protest faţă de reformă, iar opozanţi au îndemnat la acţiuni de protest vineri.

”Persoana care a adus Rusia în haos şi în catastrofă va rămâne la putere până la sfârşitul vieţii sale. Asta poate însemna foarte mult timp”, a declarat pentru AFP unul dintre manifestanţi, Aleksei Miniaïlo.

”Putin intenţionează să ne guverneze încă cel puţin două mandate (...). Putin până în 2036 este de negândit”, a subliniat jurnalistul de opoziţie Ilia Azar.

Vladimir Putin a luat toată lumea prin surprindere în ianuarie, când a anunţat că vrea să lanseze o revizuire constituţională, prima de la adoptarea Constituţiei ruse în 1993.

Acest anunţ a fost considerat imediat de către analişti un mod de a pregăti perioada de după 2024.

Revizuirile, adoptate în prima lecturăîn unanimitate de către deputaţi la începutul anului, privesc atât sistemul politic, cât şi garanţii socio-economice.

Vladimir Putin a trimis apoi 24 de pagini suplimentare de amendamente, adoptate marţi, care apără valorile conservatoare pe care le poartă.

PERENIZAREA SISTEMULUI

Constituţia se dotează astfel cu menţionarea ”credinţei în Dumnezeu” a ruşilor şi principiul unei căsătorii posibile numai între un bărbat şi o femeie.

În plus, prin reforma constituţională, Parlamentul urmează să aleagă premierul, însă preşedintele va putea să-l destituie, în continuare, pe şeful Guvernului după cum pofteşte, dar şi orice membru al Cabinetului.

Altă inovaţie - judecătorii, aleşii şi conducătorii politicide la nivel federal vor avea interdicţia de a deţine o naţionalitate străină sau un permis de sejur în altă ţară.

Opoziţia şi mai ales principalul ei reprezentat Aleksei Navalnîi au denunţat viguros această reformă, afirmând că preşdintele vrea să rămână la putere pe termen nedeterminat.

”Putin este la putere de 20 de ani, dar va putea să meargă (în alegeri) ca şi cum ar fi prima oară”, a denunţat pe Twitter Navalnîi, în urma votului deputaţilor.

Vladimir Putin a repetat în mai multe rânduri, în trecut, că un lider care ar face totul pentru a rămâne la putere ar risca ”să distrugă” ţara, dând asigurări că nu vrea să urmeze această cale.

Confruntat cu o scădere a nivelului de trai şi în urma unei nepopulare reforme a pensionării, Putin a decis de asemenea să înscrie în Constituţie principiul unui salariu minim garantat şi unei indexări a pensiilor.

Analişti consideră că aceste decizii sunt menite mai ales să-i convingă pe ruşi să ia parte la ”votul popular”, în contextul în care, potrivit unui sondaj recent al institutului independent Levada, 64% dintre ei nu au o idee clară cu privire la ce propun amendamentele constituţionale.

Sursa : news.ro

Banca Angliei a redus de urgenţă dobânda cheie, la 0,25%; Guvernul britanic este pe cale să anunţe măsuri de stimulare a... Gantz urmează să fie plasat sub protecţia strânsă a Shin Beth, în urma unor ameninţări...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov Sambata, 13.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x