Antena Căutare

Rebelii sirieni sprijiniţi de turci anunţă capturarea unui oraş din regiunea Idlib

Rebelii sirieni sprijiniţi de armata turcă au capturat oraşul Nairab din nord-vestul provinciei Idlib, au transmis marţi oficiali turci şi ai rebelilor, citează Reuters.

Aceasta este prima zonă recuperată de la forţele guvernamentale siriene care avansează.

Forţele preşedintelui sirian Bashar al-Assad, susţinut de forţele aeriene ruse, încearcă să recucerească ultima mare regiune controlată de rebeli, după nouă ani de război. Aproximativ 1 milion de sirieni au fost strămutaţi de cele mai recente lupte.

Turcia a răspuns prin trimiterea a mii de trupe şi echipamente în regiunea pentru a-i sprijini pe rebeli în rezistenţa faţă de ofensivă.

„Cu ajutorul prietenilor turci, am recâştigat controlul oraşului strategic Nairab, poarta spre Saraqeb, după ce am izgonit miliţiile teroriste ruse”, a spus Yusef Hamoud, purtător de cuvânt al Armatei Naţionale, susţinută de Turcia.

Un oficial turc a spus că armata turcă a susţinut ofensiva rebelilor cu bombardamente şi echipe, iar acum rebelii eliberează oraşul aflat la 20 de kilometri sud-est de oraşul Idlib, controlat de rebeli.

Următoarea lor ţintă este să captureze oraşul strategic Saraqeb.

„Asta se va întâmpla curând. Regimul a suferit pierderi importante în luptele de noaptea trecută. În plus, multe arme şi muniţie au fost capturate”, a spus oficialul turc pentru Reuters.

El a spus că nu au existat ciocniri între forţele turce şi ruse în ofensiva de luni din Nairab şi că niciun soldat turc nu a fost ucis.

Turcia a primit deja 3,7 milioane de refugiaţi sirieni şi a transmis că nu mai poate gestiona un nou val, astfel că şi-a închis graniţele.

Observatorul Sirian, care monitorizează războiul, a spus luni că forţele pro-Damasc au preluat controlul asupra unor alte 10 oraşe din zone sudice ale Idlib în mai puţin de 24 de ore.

În războiul început în martie 2011 au fost ucise peste 400.000 de persoane.

Sursa : news.ro

Violenţe în două insule greceşti din cauza construcţiei unor centre de detenţie pentru imigranţi... Coronavirus - Un bărbat testat pozitiv în Rimini după ce s-a întors din România...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x