Antena Căutare

Retragerea forţelor kurde din nordul Siriei s-a încheiat înaintea expirării ultimatumului ruso-turc, anunţă Moscova

Rusia a anunţat marţi că retragerea forţelor kurde din nordul Siriei - efectuată în cadrul unui acord ruso-turc - s-a încheiat ”mai devreme decât s-a prevăzut”, relatează Reuters.

”Retragerea unităţilor armate din teritoriul în care trebuie să se creeze un coridor de securitate s-a încheiat mai devreme decât s-a prevăzut”, a anunţat ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu, citat de agenţiile ruse de presă.

Un acord încheiat săptămâna trecută de preşedinele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan prevede ca Unităţile Protecţiei Poporului (YPG) să se retragă, cu tot armament, din nord-estul Siriei în termen de ”150 de ore, începând de la ora (locală) 12.00, la 23 octombrie”, dintr-o fâşie de 30 de kilometri lăţime de la frontiera turco-siriană.

Acest ultimatum expiră marţi la ora locală 18.00 (şi ora României).

YPG, considerate ”teroriste” de Ankara, urmau să se retragă din zona de frontieră siriano-turcă în care Turcia a lansat, al 9 octombrie, o ofensivă împotriva lor, după care a suspendat-o, opt zile mai târziu, în urma unui acord cu Statele Unite.

Poliţia Militară rusă şi grăniceri sirieni au fost desfăşuraţi în aceste sectoare, pentru a ”facilita” această retragere.

După expirarea acestui ultimatum, prevăzut în acordul încheiat de Putin cu Erdogan, urmează să aibă loc misiuni de patrulare ruso-turce într-o zonă ”de zece kilometri lăţime” de la frontiera turco-siriană.

Sursa : news.ro

Trump anunţă pe Twitter că ”înlocuitorul numărul unu al lui Abu Bakr al-Baghdadi a fost eliminat de trupele americane”... Noi le distrugem, ei le întrețin pe verticală! Dezvoltă viața și combat poluarea prin păduri supraetajate...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x