Live acumGazda perfecta (r)
Prime Time 20:00Sacrificiul

Și-a violat propria fiică, vreme de 20 de ani, inclusiv nepoata, și a făcut șase copii cu ea. Ce a pățit ”tatăl monstru”

Și-a violat propria fiică, inclusiv nepoata, și a făcut șase copii cu ea. Ce a pățit ”tatăl monstru”

Și-a violat propria fiică, vreme de 20 de ani, inclusiv nepoata, și a făcut șase copii cu ea. Ce a pățit ”tatăl monstru”.

Un tată din Marea Britaanie, care și-a violat propria fiică timp de 20 de ani la rând și a făcut șase copii cu ea a primit 40 de ani de închisoare. Bărbatul este acuzat că și-a violat și propria nepoată. Acesta făcea parte dintr-un grup satanist.

Bărbatul este acuzat și că și-ar fi pus un asociat să întrețină relații intime cu ea, în timp ce el se uita.

În plus acesta i-a controlat viața victimei sale pentru mai bine de 20 de ani, manipulând-o și abuzând-o în mod sistematic.

Bărbatul, care nu poate fi numit, din motive legale, a fost condamnat la 40 de ani de închisoare de către Tribunalul Swanesa Crown, UK.

Inculpatul, care locuiește în sud-vestul Țării Galilor, dar care nu poate fi numit pentru a proteja anonimatul, a negat cele 36 de acuzații de viol și unul de agresiune sexuală, dar a fost condamnat la toate acuzațiile săptămâna trecută în urma procesului.

Pârâtul a început să abuzeze și să-i violeze prima victimă când avea doar 14 ani - în câteva luni, aceasta era însărcinată cu primul său copil.

Victima a trecut prin nouă sarcini în timpul anilor ei de abuz, rezultând șase copii din testele ADN. De asemenea, el a violat și abuzat o altă fiică în perioada adolescenței, dar ulterior a plecat de acasă și s-a îndepărtat de el.