Antena Căutare

SUA îi bombardează pe talibani în provincia afgană Helmand, în pofida Acordului de la Doha

Statele Unite au efectuat miercuri un bombardament aerian vizând combatanţi talibani în provincia Helmand, în sudul Afganistanului, a anunţat un purtător de cuvânt al forţelor americane, relatează Reuters.

Aceasta este primul atac aerian american după Acordul istoric de la Doha, în Qatar, semnat sâmbătă de Washington cu talibanii în vederea unei retrageri a trupelor străine din Afganistan.

Talibanii ”atacau în mod activ un baraj (al forţelor de securitate afgane). Este vorba despre un atac defensiv, menit să întrerupă atacul”, a scris pe Twitter un purtător de cuvânt al forţelor americane în Afganistan, colonelul Sonny Leggett.

Statele Unite rămân în continuare ataşate procesului de pace şi îndeamnă talibanii să pună capăt ”atacurilor (lor) inutile” şi să-şi respecte angajamentele, a adăugat Leggett, referindu-se la Acordul de la Doha.

Sursa : news.ro

Se începe testarea unui nou tratament împotriva coronavirusului. Medicamentul există deja pe piață și este folosit la sc... „Vrei cetățenie americană? Citește fraza! Ești nevăzător și nu poți? Păcat! Ai picat testul!”. Un tânăr și-a văzut visul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x