Antena Căutare

Ploile au făcut PRĂPĂD! NOUĂ VIEȚI, printre care și copii, au fost luate de ploi! Taifunul Yutu a devastat Filipine

Nouă persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte cel puţin 30 sunt căutate în urma alunecărilor de teren şi a inundaţiilor provocate de taifunul Yutu care a lovit nordul Filipine, au anunţat miercuri reprezentanţii Agenţiei pentru gestionarea dezastrelor, citaţi de DPA şi Reuters.

Şase dintre decese au avut loc în regiunea Cordillera unde victimele au fost surprinse de alunecările de teren, iar o altă persoană a murit după ce s-a înecat în urma ieşirii din matcă a unui râu. Presa locală a relatat că o persoană a fost electrocutată mortal în provincia Isabela unde taifunul Yutu a atins ţărmul.

Printre victime se numără trei copii cu vârste de 11, 10 şi 8 ani care au murit împreună cu tatăl lor după ce casa în care se aflau a fost înghiţită de pământ în localitatea Banaue din provincia Ifugao, la 261 de kilometri nord de Manila.

Ploile au făcut PRĂPĂD! NOUĂ VIEȚI, printre care și copii, au fost luate de ploi! Taifunul Yutu a devastat Filipine

Echipele de intervenţie s-au grăbit să ajungă în zona în care a avut loc tragedia, însă pe o rază de doi kilometri regiunea ''este inaccesibilă chiar şi pe jos din cauza numeroaselor alunecări de teren şi a solului foarte noroios'', conform datelor Agenţiei care a precizat că au fost solicitate utilaje suplimentare de la companii private pentru a elibera calea de acces.

Taifunul Yutu vine la doar şase săptămâni după taifunul deosebit de puternic Mangkhut, care a provocat precipitaţii însemnate în Luzon şi alunecări de teren în care au murit peste 70 de victime.

A fost CUTREMUR din nou! Seismul s-a simțit și în țările vecine!... Un elicopter ce transporta 25 de diplomați și militari a fost doborât! Cine revendică atacul?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x