Antena Căutare

Top 10 evenimente marcante in 2011

Care au fost cele mai marcante evenimente pentru anul 2011? Tragedia de pe insula Utoya, care a deschis porti incredibile ale terorismului sau cataclismul japonez, ce a batut noi recorduri de pierderi omenesti in ultimul sfert de veac. Citeste mai jos o lista cu doar 10 dintre cele mai importante evenimente decisive in anul care tocmai a trecut.

1. Triplul cataclism din Japonia: Cutremur, tsunami si un eveniment nuclear

Martie: Catastrofa naturala, urmata de alte nucleara, generata probabil din cauza unor erori umane sunt dintre cele mai mari inregistrate in istoria unei natiuni pe timp de pace.

Un tsunami urias, provocat de un cutremur cu magnitudinea de 9 grade in apropierea coastelor din nord-estul Japoniei, inunda centrala de la Fukushima, provocand cea mai grava catastrofa nucleara din ultimii 25 de ani. Cutremurul si tsunamiul provoaca moartea sau disparitia a aproape 20.000 de oameni.

2. Nunta regala britanica

29 aprilie: Printul William, fiul cel mare al printului Charles, se casatoreste cu Kate Middleton si devin duce si ducesa de Cambridge.

Cuplul s-a logodit in octombrie 2010 in Kenya, in timpul unei vacante. Nunta a avut loc la orele 11 (13, Romania), la Catedrala Westminster, din Londra.

3. Capturarea si uciderea lui bin Laden: Sfarsitul deceniului terorist 2001 - 2011

2 mai: Liderul retelei teroriste Al-Qaida, Osama bin Laden, este ucis in Pakistan, in cursul unei operatiuni a fortelor speciale americane, dupa zece ani de fuga. Cadavrul lui Osama bin Laden a fost aruncat in mare, pentru a se evita transformarea mormantului acestuia in loc de pelerinaj.

4. Scandalul „DSK-Gate"

14 mai: Dominique Strass Kahn, directorul general al FMI si favorit al socialistilor la alegerile prezidentiale franceze din 2012, este arestat la New York pentru agresiune sexuala asupra unei angajate a hotelului Sofitel din Manhattan.

Acesta a fost acuzat ulteriori de hartuire sexuala si de o jurnalista din Franta. Scandalurile sexuale au dus pana la urma la demiterea sa de la sefia FMI, dar si la patru nopti in inchisoare si arest la domiciliu. Acuzatiile formulate in Statele Unite sunt abandonate la 22 august.

Si mai socante raman imaginile in care DSK este ridicat de politie pe aeroportul din New York.

5. Scandalul interceptarilor NoTW

iulie: Bani, lacomie, politica, spionaj, infiltrare: Practicile jurnalistice ale grupului lui Rupert Murdoch, News Corporation, cunoscute de mai mult de un deceniu, au fost grijuliu acoperite cu o fina batista pe tambal de catre zecile de politicieni si demnitari sustinuti de colosul de presa detinut de Murdoch in lumea anglo saxona, pe ambele maluri ale Atlanticului si pe continentul australian.

6. Masacrul de pe insula norvegiana Utoya

22 iulie: Atentat cu bomba impotriva sediului Guvernului norvegian, urmat de un atac armat asupra unei reuniuni a unei organizatii politice de tineret pe Insula Utoya, langa Oslo, atacuri comise de un extremist de dreapta in varsta de 32 de ani, Anders Behring Breivik.

Pe 22 iulie, insula Utoya era plina de viata. Scoala de vara a partidului de guvernamant era in plina desfasurare, iar sute de tineri participau la cursuri. Pentru 69 dintre ei insa, acea blestemata zi de vineri avea sa fie si ultima din scurta lor viata.

Anders Breivik este judecat acum pentru crimele sale de pe insula si pentru atentatul cu bomba de la Oslo, in care au murit opt oameni.

7. Protestele de strada „Occupy World"

Moartea unui tanar de culoare in varsta de 29 de ani, ucis in cursul unei operatiuni a politiei la Tottenham, in nordul Londrei, provoaca cele mai violente proteste urbane inregistrate in ultimii 30 de ani in aceasta tara. Londra din 2011 arata ca nimeni nu a invatat sau a inteles ceea ce s-a intamplat in suburbia pariziana de la Clichy-sous-Bois. In urma protestelor din Marea Britanie 4 persoane au murit.

Miscarea „Occupy" a inceput protestele in Hamburg si in ultima parte a anului a ajuns pana in SUA cu „Occupy Wall Street".

8. Moartea lui Steve Jobs

Octombrie: Cofondatorul Apple si fost director general al companiei, Steve Jobs, a murit la varsta de 56 de ani, fiind bolnav de cancer pancreatic. Steve Jobs a transformat modul de a comunica, de a obtine informatii, a revolutionat marketingul si a ajutat milioane de oameni prin fundatia sa.

9. POPULATIE de sapte miliarde de locuitori

31 octombrie: Populatia mondiala atinge sapte miliarde de locuitori.

10. Pactul Fiscal, adoptat

Decembrie: Acord al tuturor tarilor membre UE, cu exceptia Marii Britanii, cu privire la consolidarea disciplinei bugetare. Liderii Uniunii au hotarat in cadrul summitului de la Bruxelles, criteriile esentiale ale unui "pact bugetar", care sa conduca la consolidarea disciplinei in zona euro.

Noul "pact bugetar", convenit de UE, este bazat pe propunerile franco-germane si cele ale lui Herman Van Rompuy si ale presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, potrivit unui proiect de declaratie finala: fiecare stat din zona euro ar trebui sa adopte o "noua regula bugetara la nivel constitutional sau echivalent", care sa afirme ca bugetul national "trebuie in principiu sa fie in echilibru".

Foto: EPA/Intact Images

Noua Zeelanda, printre primele tari care au intrat deja in 2012... FOTO! The Guardian lanseaza "Premiile Gigi Becali"!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x