Antena Căutare

Faptele bune se plătesc! Un taximetrist a fost amendat, după ce a ajutat o femeie cu dizabilități! Cum se apără poliția. „Rușine!”

Un taximetrist din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord care a parcat neregulamentar timp de un minut, ca să ajute o femeie cu dizabilități să ajungă până la mașina lui, a primit o amendă de 80 de euro.

Taximetristul, Victor Isaac, în vârstă de 51 de ani, din Romsey, Hampshire, Anglia, susține că femeia „nu se putea ține bine pe picioare” și se deplasa cu un baston, așa că a ieșit din mașină ca să o ajute să ajungă la autovehicul și să urce pe bancheta din spate.

Când s-a întors la mașină, a văzut o polițistă care îi pregătea o amendă. Deși a înțeles ulterior care a fost situația, ea l-a lăsat pe taximetrist cu amenda și a plecat.

„Odată ce a scris, eu trebuie să plătesc. Însă, câțiva martori i-au strigat: «Rușine!»”, a spus taximetristul, care lucrează pe cont propriu.

„Amendându-mă pentru acest lucru, discriminezi oamenii care au nevoie de ajutorul meu. Sunt mulți oameni în vârstă în Romsey. Cum mai putem ajuta bătrânii care se bazează pe noi ca să ajungă la destinație? De acum îmi va fi frică să mai ies din mașina mea să ajut un client”, a spus taximetristul, precizând că femeia pe care a ajutat-o se deplasează adesea cu taxiul lui.

„Clienta mea a fost foarte deranjată de incident. Mi-a spus că îi pare rău că a cauzat acest lucru, iar eu am asigurat-o că nu a fost vina ei”, a mai spus el.

Isaac, care lucrează ca taximetrist de patru ani, a precizat că va contesta amenda, al cărei cuantum s-ar înjumătăți dacă ar plăti în termen de 14 zile.

Bărbatul susțien că are probe ce arată că a parcat neregulamentar doar pentru un minut. În plus, el a crezut că taxiurile au voie să staționeze acolo până la zece minute.

Un purtător de cuvânt al poliției rutiere din Romsey a apărat, însă, decizia polițistei de a amenda taximetristul.

„Polițistul rutier care a dat această amendă nu avea de unde să știe pe cine ia taximetristul în mașina luui sau de cât timp staționa netregulamentar autovehicului. Șoferul poate contesta sancțiunea, dacă susține că are circumstanțe atenuante”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Ucraina îl va concedia pe procurorul care a coordonat investigaţia împotriva companiei unde lucra fiul lui Joe Biden... Trotinetele electrice, interzise! Amendă colosală și chiar închisoare pentru cei care vor mai circula cu ele în această ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x