Antena Căutare

Ziar sofiot: “Amanarea aderarii la Schengen este o binecuvantare pentru Bulgaria”

Refuzul unor tari europene de a permite aderarea Bulgariei la spatiul Schengen este o adevarata binecuvantare pentru tara, sustine ziaristul Svetozar Dimitrov, intr-un articol publicat astazi in ziarul sofiot "Novinar"

Dimitrov sustine ca, desi guvernul sufera din cauza criticilor Uniunii Europene, iar opozitia profita de ocazie, amanarea este binevenita din punctul de vedere a intereselor Bulgariei pe termen mediu si lung. "Daca ne uitam la exemplul Greciei, care a aderat la spatiul Schengen in urma cu zece ani, vom intelege de ce. Cine a vizitat Grecia in anul 2000 a observat probabil ca singurii straini au fost turisti. Cinci ani mai tarziu, la fiecare colt de strada din Salonic sau Atena pot fi observati imigranti ilegali din Africa sau din Orientul Mijlociu. Astazi, numarul imigrantilor ilegali este in jur de 300.000, iar 80 la suta dintre acestia intra in Uniunea Europeana prin frontiera turco-elena. In orasele mari exista deja zone periculoase, iar criminalitatea a crescut semnificativ. Grecia nu poate face fata greutatii financiare a taberelor pentru imigranti ilegali", considera ziaristul bulgar.

In toamna anului trecut, Grecia a cerut ajutorul Uniunii Europene pentru securizarea frontierei sale cu Turcia, iar de curand a anuntat ca intentioneaza sa construiasca un zid la aceasta granita. Situatia se agraveaza si mai mult deoarece Turcia nu face nimic pentru a opri influxul de imigranti ilegali prin frontierele sale si nu-i accepta inapoi pe imigrantii care au patruns in Uniunea Europeana de pe teritoriul ei. Potrivit expertilor, Ankara se foloseste de imigranti ilegali pentru a face presiune asupra Uniunii Europene sa elimine vizele pentru cetatenii turci.

De aceea, conchide ziaristul Svetozar Dimitrov, si Bulgaria a fost binecuvantata prin amanarea aderarii la spatiul Schengen, deoarece frontiera bulgaro-turca nu este securizata suficient de bine. "Sarma ghimpata a fost demontata dupa caderea comunismului, iar patrulele nu pot fi peste tot. In ultimele zile, animale infectate cu febra aftoasa au trecut nestingherite frontiera si au adus maladia in Bulgaria. Influxul de imigranti ilegali s-a indreptat spre Grecia dupa ce Italia si Spania au intarit controlul pe frontierele lor maritime. Acelasi lucru se va intampla si acum in momentul in care Grecia va construi zidul la frontiera cu Turcia, imigrantii se vor orienta spre Bulgaria daca aceasta tara ar intra in Schengen. Este adevarat ca Bulgaria va fi doar o tara de tranzit pentru majoritatea imigrantilor, dar conform legislatiei europene aceasta va fi obligata sa primeasca inapoi toti imigrantii care au ajuns in alte tari membre prin teritoriul ei in cazul in care vreo instanta europeana decide ca imigrantii respectivi nu pot fi repatriati in tarile lor de origine', explica Dimitrov.

Ziaristul de la Novinar este de parere ca amanarea aderarii la Schengen ofera guvernului bulgar o sansa de a solutiona toate aceste probleme, relateaza Agerpres. Lunile suplimentare inainte de aderarea la Schengen vor putea folosite pentru securizarea frontierei cu Turcia care sa devina o bariera efectiva in calea imigratiei ilegale. Daca guvernul bulgar este responsabil, ar trebui sa refaca gardul de sarma pe frontiera cu Turcia. Acest gard nu-i va separa pe turci de bulgari, ci va fi un scut impotriva unei probleme care in ultimul deceniu a devenit un adevarat dezastru pentru Europa, mai scrie ziaristul bulgar.

Sursa: jurnalul.ro

Osama ben Laden: "Pozitiile adoptate de Sarkozy "vor costa scump" Franta"... Kim Jong-Il are tren invizibil!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x