Live acumObservator 12
Prime Time 20:00Poftiti pe la noi: Poftiti la munca (r)

Americanii l-au ucis pe directorul Grădinii Botanice din Buciurești. ”Mă duc să-mi învelesc hortensiile mele, nu le las singure!”

Pe 4 aprilie 1944, bombardamentele americane asupra Bucureștiului ucideau 3.000 de oameni. Printre aceștia se găsea și profesorul Aurelian Vlădescu, directorul Grădinmii Botanice din București, lovit exact în momentul în care se dusese să-și protejeze florile. ”Nu las hortensiile mele singure”, avea să fie auzi

Pe 4 aprilie 1944, bombardamentele americane asupra Bucureștiului ucideau 3.000 de oameni. Printre aceștia se găsea și profesorul Aurelian Vlădescu, directorul Grădinii Botanice din București, lovit exact în momentul în care se dusese să-și protejeze florile. ”Nu las hortensiile mele singure”, avea să fie auzit. Văzuse lumina zile în Cerna, sat din Tulcea, în 1903. Tatăl - Dobre Vlădescu - învățător, luptase la Mărăști, Mărășești și Oituz. Se întorsese, de pe front, cu ”Steaua României” și ”Coroana României”. Cel mic crește în suferință. Din cauza Primului Război Mondial famila e într-o continuă probegie: face școala primară la Turcoaia, o clasă de liceu în București, la ”Mihai Viteazul”, ajunge pe la Vaslui, Tecuci și, finalmente, Tulcea. Ar vrea să-și continue studiile la Facultatea de Medicină, dar se înscrie la ”Științe Naturale”. Iubește natura, e numit preparator la Institutul Botanic din București. Pare că și-a găsit menirea, îi place mult ceea ce face. Primește o bursă în Franța, obține doctoratul la prestigioasa Sorbona, în 1935. Mențiunea spune ”tres honorable, avec les felicitations du jury”. E preocupat de citologie, ramură a bilogiei ce studiază structura, dezvoltarea și funcțiile celulelor. Scrie cărți. Devine directror al Grădinii Botanice, este un manager fărăr cusur.

Dar cel de-al Doilea Război Mondial bate la ușă. Pe 4 aprilie 1944, 313 bombardiere americane, escortate de 119 aviuoane de vânătoare atacă Gara de Nord. Întreg Bucureștiul e cuprins de flăcări. Bombele cad și în al său paradis. Sera e pusă la pământ. Vlădescu urlă, vrea să iasă afară din biroul său. Alarma de ”atac aerian” sună, dar el nu ține cont. La piciorul podului ce trece peste lac e colecția sa de hortensii. Albe, violete, mari, frumoase. Are grijă de ele de mai bine de 14 ani, cum să le lase acum? I se spune că nu e momentul, că trebuie să coboare în beci, în adăpost. Ultimele sale cuvinte sunt: ”Mă duc să-mi învelesc hortensiile mele, nu le las singure”...Da, un nebun, veți spune, dar dacă trăia doar pentru natură, ce să-i faci?

Piața Palatului Regal, la o zi după bombardament

O schijă îl lovește la cap. Grav. Cade acolo, lângă pod, plin de sânge, printre flori. Seara, după bombardamente, e dus la spital, dar e deja prea târziu. Moare la doar 41 de ani. Oamenii nu-l uită. Pe 2 aprilie 1947, e comemorat în Aula Institutului de Cercetări Agronomice. Pe 4 aprilie, același an, la 11.00, oră la care-și pierdea viața, fratele botanistului, avocatul Traian Vlădescu, dezvelește o placă ce comemorează amintirea sa. Astăzi, Grădina Botanică din București abia mai respiră. E într-o semi-paragină, dar piatra lui Vlădescu, frumosul nebun care a murit protejând hortensiile, e acolo, la piciorul podului. Puțini, foarte puțini îi știu, însă, povestea...