Live acumiUmor (r)
Prime Time 20:00Chefi la cutite

Amorul între familii a dus la diformitatea facială a regilor spanioli din secolele XVI și XVII

Amorul între familii a dus la diformitatea facială a regilor spanioli din secolele XVI și XVII

Carlos al II-lea al Spaniei

O echipă de geneticieni și de chirurgi confirmă relaționarea dintre prognatismul mandibular și căsătoriile între rude.

Istoricii spun despre nașterea lui Carol al II-lea al Spaniei, pe 6 noiembrue 1661, că a fost ca o scuză în Madrid pentru a se organiza o mare petrecere populară cu multe deghizări în animale și demoni.

„Sute de făcători de horoscop și-au expus predicțiile. Față de ceea ce se temeau mulți, cei mai cunoscuți s-au asigurat că prințul va deveni rege. Majoritatea cărților astrale au fost entuziaste: Saturn a fost planeta care a trimis cele mai mari efluvii ale sale, o stea care se afla la orizontul curții Spaniei, fără aspecte rău intenționate”. Foarte curând avea însă să se afle că toate ghicitorile erau greșite.

Carols al II-lea, ultimul rege al Soaniei, din dinastia Habsburgilor, s-a născut bolnav. A avut acces la tron la vârsta de numai patru ani, pe când era un copil cu rahitism și epilepsie și care tot mai sugea la pieptul mamei lor.

Secretarul Nunțiaturii Apostolice l-a descris pe tânărul monarh când avea 25 de ani: ”Regele e mai degrabă scund decât înalt, nu urât format, dar urât la chip. Are părul larg, fața largă și buza inferioară tipică neamului său. Nu-și poate îndrepta corpul atunci când merge decât dacă se apropie de un perete, masă sau altceva. Corpul său este la fel de slab precum mintea. DE obicei, e lent și indiferent, stângace și indolent. Îi lipsește voința de sine!”

Oamenii de știință au studiat arborele genealogic al 6000 de membrii din 20 de generații de Habsburg, din care făcea parte Carol al II-lea.

Geneticianul Francisco Ceballos și-a amintit de un portret al regelui și cu caracteristica-i mandibulă ieșind, portret pictat de Juan Carreno de Miranda în anul 1680. ”Nu e doar prognatism mandibular. Carlos al II-lea avea nara extrem de căzută, ochii căzuți, pomeții”.

Părinții lui Carlos al II-lea, Filip al IV-lea și Mariana de Austria erau nepoată și unchi, dar se comportau ca frate și soră”, explică Ceballos.

O echipă formată din 10 chirurgi maxilofaciali a diagnosticat acum gradul de deformării faciale a Habsburgilor datorită 66 de portrete ale monarhilor, de la Filip I (1478-1506) la Carlos II (1661-1700), care sunt păstrate în principal în Muzeul din Prado și la Muzeul de Istorie a Artei din Viena. Cercetătorii au calculat nivelul prognatismului mandibular și deficienței maxilare și au confirmat pentru prima dată ceea ce era deja suspectat: „o asociere între deformarea facială și consangvinizare”. Cu cât este mai mare relația dintre părinți, cu atât desfigurarea este mai mare. Studiul este publicat în Analele Biologiei Umane.

Florencio Monje, președintele Societății spaniole de medicină orală și maxilo-facială și chirurgie a capului și gâtului, a direcționat diagnosticul, realizat din portrete petroliere și susținut de documente istorice. „Cea mai mare urâțenie a lui era gura lui, pentru că avea dinții atât de disproporționat față de cel de sus, încât dinții nu ”se întâlneau niciodată!”.