Antena Căutare

„Bună ziua! Surorile mele sunt în lanțuri chiar acum”. Apelul unei fetițe la numărul de urgență îți va da fiori pe șira spinării

Apelul șocant al unei adolescente din familia Turpin la numărul de urgență a fost făcut public cu o zi înainte ca părinții ei să își primească sentința, după mulți ani în care și-au abuzat copiii. Copila a spus, între altele, că surorile ei se află în lanțuri, că nu a mai făcut baie de un an și că nu știe ce înseamnă cuvântul „medicamente”.

Apelul șocant al unei adolescente din familia Turpin la numărul de urgență a fost făcut public cu o zi înainte ca părinții ei să își primească sentința, după mulți ani în care și-au abuzat copiii. Copila a spus, între altele, că surorile ei se află în lanțuri, că nu a mai făcut baie de un an și că nu știe ce înseamnă cuvântul „medicamente”.

Este vorba despre cunoscutul caz al soților David Turpin, în vârstă de 57 de ani, și Louise Turpin, în vârstă de 50 de ani, din California, care vor fi condamnați, vineri, la cel puțin 25 de ani de închisoare. Cei doi au pledat vinovați în fața acuzațiilor că și-au abuzat copiii în locuința lor. Soții Turpin și-au înfometat copiii, i-au ținut în cuști și în lanțuri, i-au privat de educație, hrană și alte lucruri normale în viața unui copil.

David și Louise Turpin au fost afrestați în ianuarie 2018, după ce fiica lor în vârstă de 17 ani, Jordan, a reușit să evadeze din casa groazei și să sune la numărul de urgență.

Acum, ABC News a obținut și a publicat înregistrarea apelului fetei la numărul de urgență.

Apelul a durat 20 de minute, în care adolescent i-a povestit dispecerului despre cum au fost abuzați ea și frații ei. Autoritățile au făcut eforturi pentru a găsi adresa copilei, deoarece aceasta nu mai ieșise din casă până atunci.

„Trăiesc într-o familie de 15 persoane, iar părinții mei sunt abuzivi. Ne abuzează pe noi, copiii, iar în acest moment, cele două surori mai mici ale mele și un frate sunt în lanțuri. Suntem 13 copii, o mamă și un tată”, a spus Jordan Turpin.

„Nu am mai fost afară niciodată. Nu prea ies din casă, așacă nu știu nimic despre străzi”, a mai spus ea.

Apoi, dispecerul a întrebat-o pe adolescentă dacă cineva din locuința ei ar avea nevoie să ajungă la un spital.

„Nu sunt sigură. Uneori trăim în mizerie și uneori mă trezesc și nu pot respira, deoarece casa este mult prea murdară”, a mai spus Jordan Turpin.

După ce dispecerul a întrebat-o pe adolescentă dacă cineva din familia ei ia medicamente, adolescenta a răspuns: „Nu știu ce înseamnă medicamente”.

Adolescenta a fost întrebată de dispecer când a făcut baie ultima dată, iar copila a răspuns că nu știe sigur.

„Nu știu, cu aproximativ un an în urmă. Însă, uneori mă simt atât de murdară, încât mă spăl pe față și îmi spăl părul”, a spus copila.

Fata în vârstă de 17 ani i-a mai spus dispecerului că ea și frații ei nu merg la școală și că părinții lor păcălesc lumea din jur spunând că ei sunt educați acasă.

Când au ajuns la casa groazei, polițiștii au găsit copiii cu vârste cuprinse între 2 și 29 de ani la acea vreme, extrem de slabi și subdezvoltați. Aceștia nu mai făcuseră baie de luni întregi, iar una dintre fetițe, în vârstă de 11 ani, avea mâini de copil mic.

Copiii le-au spus polițiștilor că au fost înfometați și ținuți în cuști. Adolescenta care a sunat la numărul de urgență în 2018 a reușit să scape din casa groazei după ce a sărit pe un geam.

Tatăl fetei a lucrat ca inginer la două companii, iar soția lui ar fi fost casnică. Familial or ducea o viață nocturnă – ceea ce îi ținea departe de atenția vecinilor.

În prezent, cei șapte copii majori din familia Turpin trăiesc împreună, merg la școală și se integrează în societate, potrivit avocatului care îi reprezintă.

„Tușiți, tușiți de parcă v-ați da duhul!”. O boală mortală și extrem de contagioasă a salvat oameni! A rămas în istorie... Se lasă biciuiți și schingiuiți, pentru a cinsti patimile lui Iisus: „Cineva din familia mea este bolnav. Aşa că trebuie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x