Antena Căutare

Istoria UMBRELEI, "sărbătorita zilei"! Cea mai mare protejează o stradă întreagă, cea mai mică încape într-un buzunar

Umbrela a fost inventată în urmă cu peste 4 000 de ani şi a fost concepută, iniţial, pentru a proteja de soare, fiind inutilizabilă pe timp ploios, deoarece era confecţionată din hârtie

Pictură de Charles Le Brun şi Pierre Séguier | www.umbrellaworkshop.com

Umbrela a fost inventată în urmă cu peste 4 000 de ani şi a fost concepută, iniţial, pentru a proteja de soare, fiind inutilizabilă pe timp ploios, deoarece era confecţionată din hârtie. Pe 10 februarie, umbrela este sărbătorită în întreaga lume. Dar care este istoria ei?

Vechimea acestei invenţii a putut fi stabilită prin compararea diverselor desene care o reprezentau pe obiecte, aparţinând antichităţii, descoperite pe teritoriul Egiptului, al Greciei şi Chinei. Chinezii, de altfel, au fost primii, în secolul al IV-lea, care s-au gândit să facă umbrelele impermeabile, ungând hârtia cu ceară sau cu lac.Când a fost inventată umbrela

În Europa, abia în secolul al XVIII-lea, un meşteşugar parizian a avut ideea de a fabrică umbrele cu material cerat, numărul de spiţe variind între 4, 8, 10. În anul 1852, un anume Samuel Fox a introdus tije subţiri, elastice, din oţel, în confecţionarea spiţelor. Axul telescopic, că invenţie, îi este atribuit germanului Hans Haupt, în 1930, chiar dacă un sistem pliant pentru umbrela fusese conceput încă din 1705, de către francezul Jean Marius. În epoca modernă au apărut diverse alte modele, preferate fiind cele compacte, cu resort, de mici dimensiuni, uşor de transportat.

În China secolului al XI-lea, că şi în ţările europene, mai târziu, umbrela cu mâner elegant, din bambus sau santal, din pânză fină sau mătase, decorată cu frunze, fulgi, dantele, era apanajul doamnelor din înalta societate, care o foloseau pentru a-şi proteja, de soare, albeaţa tenului.

Articolul continuă după reclamă


În India şi, în general, în ţările asiatice, umbrelele sunt foarte utilizate în perioada musonului, când precipitaţiile sunt abundente, iar vânturile care bat dinspre Oceanul Indian sunt foarte puternice, ceea ce a determinat dezvoltarea unei adevărate reţele de ateliere meşteşugăreşti, pentru a repara umbrelele distruse de vânt.

De-a lungul timpului, umbrelele au fost întrebuinţate şi în alte scopuri, mai puţin obişnuite. De exemplu, în documentele referitoare la Bătălia de la Toulouse, din 1814, dintre trupele franceze şi cele anglo-hispano-portugheze, se spune că soldaţii englezi au rechiziţionat umbrele de la ciobanii din Pirinei şi le-au folosit pentru a-şi ocroti muniţia, să nu fie distrusă de ploaie.

Cea mai mare umbrela din lume, la momentul actual, se află în China, în provincia Gansu, fiind amplasată pentru a proteja o autostrada spectaculos construită, în spirală.

Cea mai mică umbrela din lume a fost realizată de câţiva ingineri, angajaţi ai unei întreprinderi din Portland, Oregon, SUA. Este făcută din poliester şi tije subţiri din oţel şi este atât de mică încât încape într-un buzunar de jeans. Când este strânsă măsoară 8 centimetri lungime, iar când este desfăcută, diametrul este de 40 de centimetri. La vânt, este mai rezistenţă decât umbrelele obişnuite, scrie descoperă.ro.

Ionescu sau Popescu? Ce spune numele de familie despre tine! Ai curaj să încerci?... VIRAL: Măicuţele pe schiuri! "Parcă ar fi shaolini!"...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 12 aprilie 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Bogdan Simion
Hello Chef sezonul 9, 12 aprilie 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Bogdan Simion Sambata, 12.04.2025, 15:30
Citește și
Laptele nu se va acri timp de 3 săptămâni dacă adaugi acest ingredient. Secretul pentru a-l păstra proaspăt după desfacere
Laptele nu se va acri timp de 3 săptămâni dacă adaugi acest ingredient. Secretul pentru a-l păstra proaspăt...
Cotlete de miel în crustă de ierburi aromatice și fistic
Cotlete de miel în crustă de ierburi aromatice și fistic Catine.ro
Povestea incredibilă a femeii care a pretins că este mută ca să ia pensie. Ce a putut să facă în acești ani
Povestea incredibilă a femeii care a pretins că este mută ca să ia pensie. Ce a putut să facă în acești ani
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Unde a plecat Monica Bîrlădeanu înainte de Paște. Nu s-a pozat cu Valeriu Gheorghiță, ci cu soția unui medic celebru: „Partenera mea”
Unde a plecat Monica Bîrlădeanu înainte de Paște. Nu s-a pozat cu Valeriu Gheorghiță, ci cu soția unui medic... Libertatea.ro
Ray Dalio, legendarul investitor al unuia dintre cele mai mari fonduri de investiţii: Tarifele au un efect important. Pot pregăti SUA pentru un mare conflict
Ray Dalio, legendarul investitor al unuia dintre cele mai mari fonduri de investiţii: Tarifele au un efect... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Paris Hilton revine în România în calitate de DJ. La ce festival va participa și cât costă biletele
Paris Hilton revine în România în calitate de DJ. La ce festival va participa și cât costă biletele Elle
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia... Spynews.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni BZI
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Fursecuri iepurași și ouă cu gem de căpșuni, fragede și aromate
Fursecuri iepurași și ouă cu gem de căpșuni, fragede și aromate HelloTaste.ro
O „ploaie însângerată” lovește Europa în Săptămâna Mare. Va fi afectată și România. De ce are loc acest fenomen rar
O „ploaie însângerată” lovește Europa în Săptămâna Mare. Va fi afectată și România. De ce are loc... Antena3.ro
Ce planuri are noul șef NASA pentru agenția spațială. Jared Isaacman a fost numit la conducere de către Donald Trump
Ce planuri are noul șef NASA pentru agenția spațială. Jared Isaacman a fost numit la conducere de către Donald... useit
Horoscopul zilei de 18 aprilie 2025. Racii devin mai încrezători. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 18 aprilie 2025. Racii devin mai încrezători. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Scandal: Ministrul Agriculturii a oprit ploaia artificială și sistemul antigrindină
Scandal: Ministrul Agriculturii a oprit ploaia artificială și sistemul antigrindină Jurnalul
Tatăl lui Salman Khan rupe tăcerea: de ce nu s-a căsătorit actorul indian
Tatăl lui Salman Khan rupe tăcerea: de ce nu s-a căsătorit actorul indian Kudika
Medicii legiști au fost șocati. Ce au putut să găsească în corpul lui Rareș. Efectele au fost devastatoare
Medicii legiști au fost șocati. Ce au putut să găsească în corpul lui Rareș. Efectele au fost devastatoare Playtech
Ce s-a descoperit la autopsia lui Rareș Ion. De ce a murit, de fapt, tânărul care era prieten cu Vlad Pascu
Ce s-a descoperit la autopsia lui Rareș Ion. De ce a murit, de fapt, tânărul care era prieten cu Vlad Pascu Redactia.ro
Maru, filmat cum îl ironiza pe Rareş, înainte să moară: Ce ai, te hiperventilezi?
Maru, filmat cum îl ironiza pe Rareş, înainte să moară: Ce ai, te hiperventilezi? Observator
Carne crudă vs. carne gătită: care sunt beneficiile și riscurile fiecărui mod de consum
Carne crudă vs. carne gătită: care sunt beneficiile și riscurile fiecărui mod de consum MediCOOL
Cremă de avocado cu cacao. Rețeta unui desert cremos și delicios
Cremă de avocado cu cacao. Rețeta unui desert cremos și delicios HelloTaste
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist ProSport
Ce a primit Mircea Badea după ce și-a comandat mâncare online: „Nu mai iau nimic fără ochelari!”
Ce a primit Mircea Badea după ce și-a comandat mâncare online: „Nu mai iau nimic fără ochelari!” Gandul
Aparatul electrocasnic care va DISPĂREA din toate bucătăriile. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
Aparatul electrocasnic care va DISPĂREA din toate bucătăriile. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic CanCan
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului DeParinti
Katy Perry a devenit prima artistă care a cântat în spațiu. Ce melodie a interpretat: „Nu era vorba despre mine”
Katy Perry a devenit prima artistă care a cântat în spațiu. Ce melodie a interpretat: „Nu era vorba despre mine” ZUTV
Blue Origin a făcut istorie cu primul echipaj feminin care a ajuns în spațiu. La bord s-au aflat Katy Perry și partenera lui Jeff Bezos
Blue Origin a făcut istorie cu primul echipaj feminin care a ajuns în spațiu. La bord s-au aflat Katy Perry și... UseIT
6 greșeli pe care le faci când gătești carne de miel. Cum poți să le eviți
6 greșeli pe care le faci când gătești carne de miel. Cum poți să le eviți Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x