Antena Căutare

Creatura bizară cu cap de crocodil și corp de sirenă, care i-a făcut pe oameni să se gândească la extraterești. Ce este

O creatură cu corp de sirenă și cap de aligator a declanșat o întreagă isterie în Singapore. Vietatea a apărut pe malul rezervorului MacRitchie, unde localnicii s-au luptat să o identifice.

peste aligator mort pe malul unui rezervor din singapore Galerie
O creatură cu corp de sirenă și cap de aligator a declanșat o întreagă isterie în Singapore

Karen Lythgoe, în vârstă de 31 de ani, este cea care a descoperit-o, realizând mai multe imagini pe care le-a urcat în mediul online. Ea consideră că respectiva creatură arată ca una preistorică.

După mii de comentarii, Karen a aflat că este vorba despre un pește aligator, originar din sudul SUA.

Aflat la 10.000 de mile, vietatea a pus și autoritățile pe gânduri pentru că nu cunosc modul în care a ajuns acolo.

Citește și: O fostă polițistă a ajuns milionară după ce și-a dat demisia. Cum câștigă acum peste 150.000 de dolari pe lună pe Internet

Specia produce ouă toxice și este un prădător de vârf, iar eliberarea de specii invazive în sălbăticie, fără permisiune, ar putea a avea un impact dezastruos asupra ecosistemelor. Vezi în galeria foto cum arată un pește aligator.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

”Erau mulți oameni care deja îl priveau de pe trotuar, dar era prea departe pentru a vedea ce anume era. Am crezut că este un crocodil din acea poziție, dar nu vedeam prea bine, așa că am ieșit pentru a arunca o privire mai atentă. Nu era un crocodil. Era ca ceva ce ai putea vedea într-o grădină zoologică, părea o creatură preistorică cu fălcile și dinții săi mari.”, a povestit cea care l-a fotografiat.

Ea a mai adăugat că este șocată și intrigată de modul în care aligatorul a ajuns în rezervor.

Imran Kassim, în vârstă de 27 de ani, a crezut că este vorba despre o altă reptilă.

Citește și: Femeile care au înțeles frumusețea greșit! Cum au ajuns să arate după ce s-au supus la prea multe operații estetice

”Sincer, arăta ca un aligator, mai ales că o porțiune din corpul său a dispărut - probabil mâncată de o șopârlă. A fost al naibii de ciudat, dar arăta suficient ca o șopârlă cu fălcile deschise, încât nu aș fi ghicit niciodată că este un pește.”, a specificat bărbatul conform Daily Mail.

Cum a ajuns peștele aligator în Singapore

Autoritățile au emis o declarație oficială în care au menționat că animalul găsit este un pește aligator. Specia a fost numită ”fosilă vie”, deoarece o mare parte din trăsăturile sale sunt similare primilor săi strămoși.

În ceea ce privește modul în care peștele aligator a ajuns în Singapore, specialiștii presupun că a fost păstrat ca animal de companie și eliberat odată ce a crescut.

Citește și: Ona Artist e celebră, e frumoasă, dar nu poate avea un prieten. Motivul bizar pentru care toți o evită pe femeie

Potrivit presei locale, peștii aligator poate fi achiziționat de la negustorii de pește atunci când au doar 20 cm lungime.

O fostă polițistă a ajuns milionară după ce și-a dat demisia. Cum câștigă acum peste 150.000 de dolari pe lună pe Intern... A găsit o piatră bizară pe aleea din fața casei, dar a fost surprins când a aflat ce e. Ce se ascundea în fragmentul căz...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x