Antena Căutare

Trei romani pleaca cu Dacia pana in Mongolia!

Alexandru, Iulian si Nicu sunt trei aventurieri care vor pleca cu o masina Dacia 1310 pana in Mongolia. Cei trei dacioti vor strabate cu batrana Dacie, numita Miorita, peste 18.000 de kilometri.

Alexandru, fotograf la Jurnalul National, Iulian si Nicu, fost si actual publicitar, vor pleca maine, 12 iulie, la ora 9.00, din fata Casei Presei din Bucuresti cu Dacia 1310 Miorita catre Praga, acolo unde se da startul oficial in raliul umanitar Mongol Rally 2012. Este pentru prima data cand o Dacie va ajunge in Mongolia si este prima Dacie care participa la acest raliu.

Startul se va da la Praga pe 17 iulie, iar aventura va dura, dupa toate probabilitatile, aproape doua luni. Doua luni pe cont propriu: fara ajutorul organizatorilor, fara asistenta tehnica sau medicala.

In drumul spre Praga, baietii se vor opri in cateva orase mari, pentru a se intalni si cu prietenii din tara care ii urmaresc. Astfel, pe 12 iulie, in drum spre Garana Jazz Festival, vor face cate un scurt popas in: Pitesti, Craiova, Drobeta Turnu Severin si Resita. La iesirea din tara catre Praga, adica pe 14 iulie, vor trece prin Timisoara.

Pe 18 iulie, la intoarcere, se vor opri in Arad, Petrila (unde il vor vizita pe Ion Barbu, cel care le-a desenat tricourile), Targu Jiu si poate Sibiu. Ei vor anunta din timp pe site-ul www.freemiorita.ro si pe pagina lor de Facebook, www.facebook.com/dacioti, orele la care vor ajunge in fiecare oras enumerat.

In calatoria spre Mongolia cei trei dacioti si masina tuturor romanilor, Dacia 1310, vor trece prin 15 tari, dintre care Azerbaijan, Turkmenistan si Uzbekistan, vor ajunge la Marea Aral si vor traversa Pamirul – a doua cea mai inalta sosea din lume, aflata la peste 4.500 de metri, vor traversa desertul Karakum si desertul Gobi.

Scopul principal al acestui raliu, care se desfasoara din 2004, este umanitar. Toate echipajele, circa 400 in acest an, se angajeaza sa doneze la destinatie, in Ulan Bator, masinile pe care le conduc si cel putin 1.200 de euro. Banii stransi sunt folositi pentru ajutorarea copiilor fara posibilitati din Mongolia. Daciotii vor dona Dacia 1310 si cel putin 600 de euro catre Lotus Children’s Centre, iar ceilalti 600 de euro catre Beneva-Pasi catre Viata, respectiv copiilor de la Sectia de Oncologie a Spitalului Marie Curie din Bucuresti.

Puteti sustine acest proiect prin donatii in contul Asociatiei Trei RO42CECEB10130RON3147479, deschis la CEC Bank Agentia 1 Mai Bucuresti, C.I.F. 29953226. Puteti intra in contact cu ei urmarindu-i pe www.facebook.com/dacioti sau scriindu-le pe adresa de e-mail: [email protected]

„Dacioti pana-n Mongolia” este un proiect al Free Miorita, asociatie infiintata de Iulian, Alexandru si Nicu din dorinta de a demitiza basmul Miorita. Daciotii nu se complac cu imaginea mioritica a romanului: au curatat plaja de la Vadu, au plantat copaci in Maramures si Calarasi, au dus ajutoare familiilor nevoiase din Vaslui, au deszapezit casele oamenilor din Buzau, si altele.

Iulian Angheluta (zis si Jules)
Dupa noua ani de publicitate, si-a dat demisia pentru a pleca in aventura vietii lui – Mongol Rally. In 2000, a calatorit cu Alexandru, timp de o luna, cu 50 de trenuri prin Europa, a fost si in Asia, dar tot in Balcani, in Fagaras si pe plaja de la Vadu se simte acasa. Boicoteaza cu succes produsele chinezesti, cumparand mai ales marci romanesti. Nu are televizor si si-a facut cont de Facebook special pentru Mongolia.

Alexandru Molovata (zis si Molo)
Fotograf profesionist, iar in timpul liber aventurier, a fost in expeditii la triburile din jungla amazoniana, in Peru, cu masina in Turcia asiatica, cu velierul pe Marea Neagra, in China tibetana si cu bicicleta pana la Balcic. Nascut intr-o tara care nu mai exista, URSS, chiar de partea cealalta a Prutului, din 1992 in Romania, nu are carnet, dar vorbeste rusa la fel de bine ca romana. Aceasta aventura va fi un cadou frumos la 40 de ani.

Nicolae Stancu (zis si Nicu)
Mezinul echipei, biciclist si tanar corporatist, a colindat Romania de la est la vest si de la sud la nord si a fost de fiecare data surprins de paradoxurile care o definesc. Merge in Mongolia pentru ca vrea sa vada ce se afla dincolo de Europa. El va fi copilot pentru Iulian si mecanic de nadejde.

1895: Prima pelicula din istorie - 17 metri de film in 46 de secunde!... Vezi cum arata Ernestine Shepherd, cea mai batrana culturista din lume!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov Sambata, 13.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x