Puțini utilizatori știu de ce nu trebuie să apeși vreodată pe butonul Snooze atunci când îți sună alarma de dimineață. Acest obicei e foarte comun, dar vine cu un risc considerabil.
Potrivit cercetătorilor, apăsarea butonului de Snooze ar putea să aibă un efect complet opus față de cel pe care îl vor cele mai multe persoane, scrie Daily Mail.
Prin apăsarea lui, nu îți ajuți corpul să se odihnească, de fapt, așa cum poate ai crede.
Cercetători din cadrul Brigham and Women's Hospital, SUA, au dezvăluit riscul real la care te expui când faci așa ceva.
De ce nu trebuie să apeși vreodată pe Snooze când sună alarma
Potrivit experților care au dezvăluit de ce nu trebuie să apeși vreodată pe Snooze când sună alarma, acesta e un obicei foarte comun. Peste 50% dintre cei care folosesc o alarmă au acest obicei.
Dar cercetătorii care analizează sănătatea somnului avertizează cât de periculos poate fi, de fapt.
Per total, utilizatorii petrec o medie de 11 minute între alarmele cu Snooze, în fiecare dimineață, înainte să se trezească.
„Mulți dintre noi apăsăm butonul Snooze când sună alarma de dimineață cu speranța că vom dormi puțin mai mult,” a declarat autoarea studiului, dr. Rebecca Robbins.
„Dar acest fenomen foarte comun nu prea a primit atenția necesară în cercetările axate pe somn,” a continuat experta.
Potrivit dr. Robbins, orele de somn chiar înainte de trezire sunt bogate în somn REM. Adică cea mai importantă parte a somnului.
Somnul REM e descris drept stadiul de somn odihnitor. E foarte important pentru că are un rol important în consolidarea amintirilor, funcționarea cognitivă și procesarea emoțională.
Dar atunci când adormi iar după ce ai apăsat butonul Snooze, acest stadiu oferă doar somn superficial, nu tipul REM. Așa că, potrivit experților, indicat e să nu apeși vreodată pe Snooze. În schimb, e indicat să pui alarma puțin mai târziu, pentru a te bucura de somnul REM chiar și câteva minute în plus. În loc acesta să fie întrerupt de alarmă.
Cum trebuie să pui alarma de dimineață, potrivit experților
”Cea mai bună abordare pentru optimizarea somnului și performanța de a 2-a zi e să îți pui alarma pentru ultimul moment posibil. Și după să îți promiți că te vei da jos din pat atunci când sună prima alarmă,” a declarat dr. Robbins.
Citește și: Cum pot supraviețui unii oameni cu doar 4 ore de somn pe noapte. Experții au dezvăluit secretul inedit
Pentru studiu, dr. Robbins și colegii săi au analizat datele legate de somn din 21.000 de cazuri, la nivel global. Experții au folosit datele dintr-o aplicația de smartphone numită Sleep Cycle.
Studiul a inclus date pe o durată de 6 luni și a înregistrat peste 3 milioane de sesiuni de somn, de pe 4 continente.
În serile în care participanții au notat o sesiune de somn, peste jumătate din ei, respectiv 55.6%, au optat pentru o alarmă cu snooze. Oamenii din SUA, Suedia și Germania prezentau cea mai mare tendință pentru folosirea butonului Snooze. La polul opus s-au aflat participanții din Japonia și Australia, care tindeau să se trezească la prima alarmă.
Experții au observat și o diferență atunci când vine vorba de femei și bărbați. Femeile folosesc acel buton mult mai des.
„E posibil ca această diferență să provină de la riscul în creștere de insomnie în rândul femeilor, în comparație cu bărbații,” a declarat dr. Robbins. „În plus, femeile tind să fie forțate să preia mai multe responsabilități legate de creșterea copiilor, în comparație cu bărbații. Responsabilități care s-ar putea adăuga la alte sarcini, precum cele profesionale. Ceea ce reduce timpul de somn disponibil pentru femei.”