Descoperire bizară de pe Marte. Imagine INCREDIBILĂ surprinsă pe Planeta Roșie

 

Marte a devenit aproape o obsesie pentru cei de la NASA și, din fericire, ne mai țin și pe noi, restul, la curent cu descoperirile lor. Cea mai recentă dezvăluie un detaliu surprins din spațiu pe suprafața terestră a lui Marte, din care îți dai seama cât de diferită e de planeta noastră.

Sonda spațială Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), trimisă de NASA în misiune de recunoaștere pe orbita planetei Marte, a realizat o fotografie în care a surprins un detaliu unic despre Planeta Roșie – niște dune de nisip în forma literelor “T” și “V” sau în formă de pâlnie, depinde cu ce le asociezi tu.

Fotografia a fost surprinsă încă din luna februarie a acestui an, dar o echipă de la Universitatea din Arizona a publicat-o abia la început de decembrie, plasând-o la categoria fotografia zilei.

Până acum, mulți specialiști în domeniu au spus că dunele de nisip de pe Marte au formă de pâlnie, dar echipa din Arizona a evidențiat pentru prima dată asemănarea cu litera “T” și, în unele cazuri, cu litera “V”.

Acest fenomen psihologic și vizual se numește pareidolia și reprezintă tendința omului de a vedea modele familiare în forme nedefinite, ieșite din contextul cu care sunt asociate.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

România la CENTENAR. 100 DE ANI de la MAREA UNIRE