Antena Căutare

Descoperirea care va schimba istoria. GAURA NEAGRĂ te ajută să trăiești în viitor. Teoria șocantă dezvăluită în urmă cu puțin timp

Găurile negre sunt cele mai stranii fenomene din spaţiu şi fizicienii recunosc că încă nu pot şti exact ce se întâmplă în interiorul lor. Există multe teorii, iar una din ele susţine că în interiorul acestora ar putea exista civilizaţii foarte avansate. Mai mult, afirmă un fizician, chiar şi universul nostru s-ar afla, de fapt, într-o uriaşă gaură neagră.

Găurile negre sunt cele mai stranii fenomene din spaţiu şi fizicienii recunosc că încă nu pot şti exact ce se întâmplă în interiorul lor. Există multe teorii, iar una din ele susţine că în interiorul acestora ar putea exista civilizaţii foarte avansate. Mai mult, afirmă un fizician, chiar şi universul nostru s-ar afla, de fapt, într-o uriaşă gaură neagră.

Potrivit majorității specialiiștilor, odată ce intri într-o gaură neagră, asta e pentru tine: gravitatea te va trage într-un spațiu unidimensional, mic, care conține o masă imensă - la viteza luminii. Apoi, gaura neagră te va atrage în acel univers unde ți se va șterge trecutul și vei trăi în viitor.

Un nou studiu de la Universitatea Berkley dezvăluie că oamenii ar putea supraviețui intrând într-o gaură neagră, dar că trecutul lor ar putea fi șters, dând loc „viitorului fără sfârșit".

Fizicianul Peter Hintz argumentează că, dacă un călător uman a intrat într-o "gaură neagră" relativ benignă, ar putea fi capabil să schimbe legile naturale ale fizicii - și să supraviețuiască.

În acest an, astronomii se pregătesc să confirme o prezicere făcută de reputatul savant Albert Einstein.

Descoperirea care va schimba istoria. GAURA NEAGRĂ te ajută să trăiești în viitor. Teoria șocantă dezvăluită în urmă cu puțin timp

Albert Einstein a afirmat că atunci când un obiect (steaua S0-2) se apropie de o sursă masivă (gaura neagră), lumina sa „coboară” din spaţiul-timpul deformat în zona spectrului de energie mică (de culoare roşu), menționează descopera.ro.

Potenţialul gravitaţional poate duce ca lumina să piardă suficientă energie pentru a se deplasa spre roşu. Roşul este culoarea spectrului electromagnetic care reprezintă domeniul de energie mică din cauza unor efecte gravitaţionale - precum cel care va avea lor la apropierea celor două corpuri.

Gaura neagră supermasivă, Sagittarius A*, din centrul Căii Lactee, are o masă de 4.000.000 de mase solare. Steaua S0-2 se va apropia la o distanţă de doar 18 miliarde de kilometri de gaura neagră, ceea ce e de trei ori distanţa dintre Pluto şi Soare, sau 17 ore lumină.

Pe scurt, pe măsură ce universul nostru se extinde, o gaură neagră are un impuls intern care rezistă gravitației. Astfel, ar putea fi creată o zonă dincolo de orizontul evenimentului, unde obiectele ar fi deconectate de trecut și care nu ar avea un viitor special.

Aceasta înseamnă că, dacă supraviețuiți, ați putea să vă ștergeți trecutul și să trăiți în viitor la infinit. Bineînțeles că această teorie mnu poate fi înțeleasă și demonstrată încă.

VIRAL! Un cântăreţ de operă a fost "atacat" de un căţel! Animalul, plictisit să îşi aştepte stăpânul în culise... La ecografie, medicii au văzut ceva în jurul capului bebeluşului. Cum arată la câteva luni de la naştere micuţa. Este un...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x