Live acumNeatza cu Razvan si Dani
Prime Time 20:30Chefi la cutite

E dovedit științific! Dragostea ne transformă! Detalii inedite care apar atunci când ne îndrăgostim

Se spune că dragostea nu se explică, ea se simte. Savanții vin, însă, cu lămuriri asupra schimbării comportamentului oamenilor îndrăgostiți.

Îndrăgostiți

profimediaimages.ro

Se spune că dragostea nu se explică, ea se simte. Savanții vin, însă, cu lămuriri asupra schimbării comportamentului oamenilor îndrăgostiți.

Cercetătorii leagă acest comportament de „hormonii iubirii”, precum dopamina și oxitocina, care ne influențează emoțiile.

Iubirea are același efect asupra organismului ca alcoolul

După câteva pahare de vin, avem tendința de a fi mai curajoși, mai încrezători. Totul se intensifică. La fel cum și dragostea ne determină să trăim mai intens fiecare emoție. Cum se explică? Oxitocina, unul dintre „hormonii iubirii”, influențează corpul exact ca alcoolul. Acesta poartă și denumirea de „hormonul îmbrățișării”, fiindcă ne face să tânjim la o apropiere fizică față de alți oameni.

Când iubești, te îngrași sau slăbești

Cuplurile au fluctuații de greutate la începutul unei relații. Așa că dacă ai acumulat sau ai pierdut în greutate considerabil, este semn că fiorii iubirii au ajuns la tine.

Atunci când partenerii se îngrașă împreună, înseamnă că simt mai puțină presiune și mai puțină teamă de a fi respinși din cauza înfățișării lor și, automat, sunt satisfăcuți de relația lor.

Pe de altă parte, studiile privitoare la oxitocina produsă de îndrăgostiți arată că acest hormon reduce foamea și reglează metabolismul. Așa că „fluturii din stomac” ar putea indica și faptul că vei pierde din greutate fără să ai neapărat ca obiectiv o dietă.

Vocea se schimbă când vorbești cu persoana iubită

Savanții americani au realizat un studiu neobișnuit. Au pus mai multe persoane care începuseră recent o legătură romantică să dea telefoane. Alți participanți la studiu le-au ascultat vocile și puteau să-și dea seama cu ușurință dacă îndrăgostiții vorbeau cu un prieten sau cu persoana iubită.

În timpul conversației cu iubitele și iubiții lor, vocile bărbaților au devenit mai înalte, iar vocile femeilor au devenit mai joase.

Oamenii de știință cred că acest lucru se datorează faptului că fiecare partener vrea, în mod inconștient, să semene cu celălalt.

Dragostea creează dependență

Nevoia de a fi cu persoana iubită se manifestă ca o adicție. Ne dorim să petrecem cât mai mult timp în compania partenerilor. Suntem în culmea fericirii când îi avem alături și cu moralul la pământ atunci când sunt departe.

Justificarea științifică este uimitoare. La persoanele îndrăgostite se activează aceleași zone ale creierului ca în cazul dependenței de cocaină.

Iubire mai multă, somn mai puțin

Studiile realizate de cercetătorii elvețieni au arătat că, în medie, o persoană îndrăgostită doarme cu o oră mai puțin pe noapte decât o persoană care nu este îndrăgostită.

Mai mult, participanții la studiu nu se simțeau obosiți, așadar calitatea somnului nu le-a fost afectată.

Dragostea, analgezic natural

Mai mulți subiecți au participat la un experiment în care au fost supuși la diverși stimuli dureroși.

Așa s-a descoperit că cei care erau îndrăgostiți aveau o reacție mai slabă la factorii externi. Durerea moderată se reducea cu 40% atunci când îndrăgostiții priveau imaginea persoanei iubite, iar durerea mai intensă scădea cu 10-15%.

Sursă: incredibilia.ro

Recomandari