Antena Căutare

Galerie FOTO! 90 de ani, o singură viață. Regina Elisabeta a II-a și patru moștenitori la tronul Marii Britanii

O fotografie cu totul specială în care apar patru generații din familia Windsor a fost difuzată miercuri în cadrul evenimentelor prin care se marchează aniversarea a 90 de ani de viață ai Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, relatează BBC și ''Hola''.

Galerie FOTO! 90 de ani, o singură viață. Regina Elisabeta a II-a și patru moștenitori la tronul Marii Britanii Galerie
The British Monarchy | Facebook

O fotografie specială, în care apar patru generații din familia Windsor, făcută publică în cadrul evenimentelor prin care se marchează aniversarea a 90 de ani de viață ai Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a devenit virală. A fost distribuită pe rețelele de socializare cu mesaje de felicitare pentru famile, cu complimente pentru Prințul George sau, poate, pentru prestanța Prințului William. Oricum ar fi fost, imaginea a constituit prilej de aducere aminte a impunătoarei regalități, fie ea și a Marii Britanii.

Regina Elisabeta a II-a împlinește pe 21 aprilie 90 de ani. Are în spate patru moștenitori la tron. Alături de suverană apar fiul ei cel mare, Charles, Prinț de Wales (67 de ani), băiatul cel mare al acestuia din căsătoria cu Lady Diana, Prințul William (33 de ani), precum și primul copil al acestuia, Prințul George, care în iulie va împlini trei ani. Realizată la Palatul Buckingham, de fotograful Ranald Mackechnie, aceasta este prima imagine care ilustrează clar ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii.

Regina. A Marii Britanii. A lumii. Peste 430 de angajamente anual, peste 60 de ani de domnie

Regina Elisabeta a II-a este guvernatorul suprem al Bisericii Anglicane, conducătorul suprem al forțelor armate, fiind și sursa onorurilor, conferind medalii și ordine. Onorează în fiecare an până la 430 de angajamente și susține sute de organizații caritabile și programe cu scop educativ sau social.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În cei peste 60 de ani de domnie, suverana britanică s-a confruntat cu situații complexe, de la criza Suezului, la războiul pentru Insulele Falkland, la inflație, greve, apartenența la Uniunea Europeană, recesiune, terorism, divorțurile din familia regală și a fost martora Războiului Rece, dar și a căderii comunismului în centrul și estul Europei, a războaielor din Vietnam, Afganistan sau Irak.

Încoronarea Reginei a fost un moment crucial în Monarhia britanică

Prințesa Elisabeta l-a întâlnit pe Philip Mountbatten, fiul Prințului Andrew al Greciei și stră-strănepot al Reginei Victoria, pe când avea doar 13 ani. Cei doi au ținut legătura, devenind peste ani îndrăgostiți. Prințul Philip și-a efectuat serviciul militar în Marina Britanică.

Căsătoria cu Prințul Philip Mountbatten a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey din Londra.

Nunta reginei Elisabeta a II-a cu prințul Philip

Prințul Philip a devenit în urma căsătoriei, Duce de Edinburgh. Cei doi au patru copii: Prințul Charles de Wales, moștenitorul tronului (14 noiembrie 1948), Prințesa Anne (1950), Prințul Andrew (1960) și Prințul Edward (1964), opt nepoți și cinci strănepoți. Regele George al VI-lea a murit la 6 februarie 1952, iar Elisabeta a fost proclamată suverană a Marii Britanii, sub numele de Elisabeta a II-a. Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey la 2 iunie 1953, iar ceremonia a fost condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscop de Canterbury. Întreaga ceremonie a fost transmisă la radio, însă, pentru prima oară a fost transmisă la televizor în întreaga lume. Reședința principală a monarhilor britanici este Palatul Buckingham din Londra.

Pentru a sărbători aniversarea a 90 de ani de la nașterea Reginei Elisabeta a II-a, printre multe alte evenimente, vor fi organizate trei expoziții ce vor avea ca temă centrală piese din garderoba impresionantă a suveranei britanice. Prima expoziție se va deschide chiar în ziua de 21 aprilie 2016 și va avea loc Palatul Holyroodhouse (reședința oficială a Reginei în Scoția) și va fi alcătuită din piese realizate din faimoasa stofă scoțiană în carouri (tartan), de la ținute de zi și până la rochii de seară, dar și accesorii. Celelalte două expoziții vor avea loc în august și septembrie, și vor dezvălui publicului costume de epocă purtate de regină în copilăria sa, dar și o serie de rochii de ceremonie.

Regina Elisabeta a II-a își serbează ziua de naștere într-un cadru privat, ceremonii oficiale fiind organizate, prin tradiție, în cea de-a doua sâmbătă a lunii iunie, anul acesta, în ziua de 11 iunie.

Sursa: Agerpres, Wikipedia

Rugăciunea care face minuni împotriva deochiului! Spune-o și scapi de durerile de cap!... De la un prunc anunţat întregii lumi, la regina puternică de azi! 90 de ani în 90 de fotografii! Elisabeta a II-a, o vi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x