Live acum
Prime Time 20:00Chefi la cutite

Locul în care 700.000 de oameni au dat frâu liber fanteziilor! „Se beau cantităţi mari de vin şi mai apoi se făcea amor în grup, la întâmplare”

Deşi mulţi consideră timpurile moderne, o eră al libertinajului sexual, în realitate, oamenii secolului XXI pot fi consideraţi pudici în comparaţie cu popualţiile lumii antice. Sexul a jucat un rol deosebit de important în istoria umanităţii și mai mult decât atât a creat o comuniune între oameni şi zei, a simbolizat geneza şi în acelaşi timp a fost un mod de socializare între largi comunităţi umane.

Orgii sexuale din antichitate

Orgiile sexuale au reprezentat o parte normală şi importantă din viaţa oamenilor antici. Festivaluri anuale erau organizate frecvent, unde participau sute de mii de persoane, cu o viaţă absolut normală, dar care se lăsau pradă plăcerilor şi perversiunilor cu cea mai mare lejeritate.

Încă din paleolitic omul a practic orgii sexuale fără inhibiţii. Există dovezi ale pornografiei încă de acum 40.000 de ani, dar şi al satisfacerii plăcerilor sexuale. În istorie au rămas însă câteva exemple de orgii anuale, oficiale, considerate absolut normale de populaţiile lumii antice.

Cea mai mare orgie sexuală din zona Mediteranei

Una dintre cele mai mari orgii sexuale documentate în istoria lumii avea loc anual în Egiptul antic, mai exact în oraşul Bubastis. Astăzi pe locul acestui oraş antic, de acum aproximativ 3000 de ani se află localitatea egipteană Zagazig. Bubastis se afla pe malurile Nilului şi era mai degrabă un oraş cultic, dedicat zeiţei Bastet.

Această zeitate era reprezentată ca o femeie cu cap de pisică şi era protectoarea sexului, sarcinii şi familiei printre altele. Fiind dedicat unei zeiţe a sexului, Bubastis era un adevărat paradis sexual, măcar odată pe an. La Bubastis era organizat un festival anual, unde veneau sute de mii de oameni, doar pentru a bea şi a face sex în grup.

Conform specialiştilor, în luna mai atunci când era sărbătorită zeiţa Bastet, peste 700.000 de oameni veneau la ”Casa lui Bastet” pentru a se distra. Femei şi bărbaţi, din toate clasele sociale, după ce lăsau copiii acasă, veneau pe Nil şi intrau în portul templului. Încă de pe drum, femeile dansau şi cântau, iar bărbaţii aruncau vorbe deocheate şi făceau gesturi promiscue.

Odată ajunşi la Bubastis, cei prezenţi onorau zeiţa, făceau sacrificii şi rugăciuni, iar apoi începea orgia generală. Se beau cantităţi mari de vin şi mai apoi se făcea sex în grup, la întâmplare.

”Când egiptenii călătoreau la Bubastis, o făceau în felul următor. Bărbaţii şi femeile navigau pe Nil împreună, iar în fiecare barcă erau mai multe persoane de sexe diferite. O parte a femeilor scoteau sunete cu nişte zornăitori, în timp ce unii bărbaţi cântau la fluiere întreaga călătorie. Ceilalţi cântau şi băteau din palme. Când ajungeau într-un oraş, trăgeau la mal iar o parte a bărbaţilor strigau şi tachinau femeile, în timp ce unele femei îşi ridicau fustele. Şi unii şi alţii dansau şi se apucau de buclucuri. Când ajungeau însă la Bubastis, participau la un festival cu mari daruri şi sacrificii, şi se bea mult vin. Era obişnuit ca femeile şi bărbaţii, dar nu şi copiiii să se adune acolo în număr mare, poate 700.000, aşa cum spun oamenii locului”, scria Herodot.