Antena Căutare

Mit sau nu? Care e adevărul despre credința conform căreia alcoolul te încălzește dacă îl consumi și stai în frig

Multe persoane cred că alcoolul crește rezistența la frig, însă efectul lui nu este acesta. Într-adevăr, consumul de băuturi alcoolice te poate face să ai senzație de căldură, dar de fapt scade temperatura corpului.

Potrivit Dr. William Haynes, de la Universitatea din Iowa, „consumul de alcool anulează multe dintre reflexele sănătoase ale organismului uman. Unul dintre ele este cel care menține căldura corpului pe vreme rece”.

Expertul susține că nu este nevoie de atât de mult alcool ca efectul să activeze, cu doar un pahar începe procesul care are ca rezultat o scădere a temperaturii corpului.

Dar cum face alcoolul acest lucru și de ce consumu te face să te simți mai cald/ă, chiar dacă de fapt te răcești? Află răspunsul în rândurile de mai jos.

Citește și: Luna Tavares-Fenner s-a născut cu un semn uriaș pe față, dar a reușit să scape de el cu ajutorul medicilor. Cum arată micuța acum

De ce alcoolul îți dă senzația de căldură, deși, de fapt, corpul se răcește

Alcoolul este un vasodilatator. Determină dilatarea vaselor de sânge, în special a capilarelor aflate chiar sub suprafața pielii. Când bei alcool, volumul de sânge adus la suprafața pielii crește și apare senzația de căldură. (Această dilatare este motivul pentru care unele persoanele sunt îmbujorate.)

Acest lucru anulează una dintre apărările corpului tău împotriva temperaturilor scăzute și anume îngustarea vaselor de sânge, care reduce la minimum fluxul de sânge către piele pentru a menține temperatura corporală ridicată.

Cineva care savurează o băutură în frig poate simți că îi este mai cald datorită sângelui suplimentar care îi încălzește pielea, dar acel sânge se va răci rapid din cauza frigului.

Citește și: Femeia cu arsuri pe 75% din suprafața corpului e acum vindecată. "A trebuit să învăț să vorbesc și să merg din nou". Cum arată

În plus, căldura respectivă o va face și să transpire, scăzând și mai mult temperatura corpului. Scăderea rapidă are loc adesea fără ca băutorul să-și dea seama, deoarece pielea lui se va simți în continuare destul de caldă, ceea ce face să fie de două ori periculos să bei alcool pe vreme extrem de rece.

Acesta nu este singurul lucru rău despre consumul de alcool în frig. Potrivit unui studiu, consumul de alcool pe vreme rece reduce, de asemenea, capacitatea și tendința corpului de a tremura, eliminând încă o metodă pe care o folosește corpul pentru a te menține cald/ă atunci când este frig.

Citește și: Oamenii râd de Peekaboo Pumpkin pentru că are barbă, însă rămân uimiți când află cum își fructifică ”defectul”

Luna Tavares-Fenner s-a născut cu un semn uriaș pe față, dar a reușit să scape de el cu ajutorul medicilor. Cum arată mi... O tânără a ieșit la o întâlnire cu un tip. După 5 minute, ceva neașteptat s-a întâmplat. Femeia a dezvăluit totul, fără ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x