Măsura a fost introdusă de Ministerul Sănătății, în colaborare cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), și are ca scop combaterea unei practici care, de-a lungul anilor, a generat nemulțumiri și cheltuieli suplimentare pentru pacienți.
Pacienții pot reclama medicii care îi trimit din spitale publice la privat, pentru tratamente. Ce au de făcut
Pe site-ul Ministerului Sănătății a fost publicat un formular online pe care pacienții trebuie să îl completeze. Printre informațiile solicitate se numără:
- numele spitalului în care a avut loc incidentul,
- numele medicului care a recomandat clinica privată,
- denumirea unității private către care pacientul a fost trimis,
- costurile impuse, acolo unde este cazul.
Sesizările vor fi analizate punctual de către Minister și CNAS, iar în situațiile confirmate se vor aplica sancțiuni disciplinare și administrative.
De ce a fost nevoie de această măsură
Autoritățile spun că decizia vine după numeroase plângeri din partea pacienților. Mulți dintre aceștia au relatat că, ajungând în spitale publice, li s-a transmis că nu există locuri disponibile, că aparatura este defectă sau că anumite servicii medicale nu pot fi efectuate. Ulterior, pacienții au fost direcționați către clinici private, unde au fost nevoiți să plătească sume considerabile pentru investigații sau tratamente care, în mod normal, ar fi trebuit asigurate gratuit prin sistemul public.
„Această practică este inacceptabilă și trebuie stopată. Pacienții au dreptul să beneficieze de servicii medicale în spitalele publice, fără a fi condiționați să apeleze la privat”, au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății, potrivit digi24.ro.
Luna trecută, Ministerul Sănătății a lansat o altă platformă online, unde pacienții pot reclama mâncarea neconformă din spitale. Măsura de acum vine ca un pas suplimentar în direcția creșterii transparenței și a responsabilizării personalului medical.
Pentru pacienți, noua platformă poate reprezenta un mijloc concret de a semnala neregulile și de a contribui la îmbunătățirea sistemului sanitar din România.
Citește și: Caz unic în lume. O femeie este singura persoană depistată cu o nouă grupă de sânge. Cum a descoperit
Cum ar fi arătat strămoșii noștri acum 3 milioane de ani. Rămășițele celebrei Lucy au fost recreate... Descoperirea care poate rescrie istoria umană. Unde au găsit experții o structură cu 7.000 de ani mai veche decât Stoneh...