Live acumNeatza cu Razvan si Dani
Prime Time 20:30Chefi la Cutite

”Nu-i lăsați să ne ucidă pe toate!” Povestea INELEI NOGIC, Miss Sarajevo 1993

Inela Nogic a câștigat concursul Miss Sarajevo 1993. Unul ținut într-o pivniță, în timpul celui mai lung asediu din perioada modernă a omenirii: 1.425 de zile. În loc de coroniță, a purtat un afiș: ”Nu-i lăsați să ne ucidă pe toate!” Peste doi ani, Bono, de la U2, a lansast ceea ce el numește cel mai bun cântec din istoria celebrei formații

Inela Nogic a câștigat concursul Miss Sarajevo 1993. Unul ținut într-o pivniță, în timpul celui mai lung asediu din perioada modernă a omenirii: 1.425 de zile. În loc de coroniță, a purtat un afiș: ”Nu-i lăsați să ne ucidă pe toate!” Peste doi ani, Bono, de la U2, a lansast ceea ce el numește cel mai bun cântec din istoria celebrei formații. Inela, Inela Nogic e o tânără de 17 de ani. Născută în Sarajevo, capitala Bosniei - Herțegovina, parte a Republicii Socialiste Federative a Iugoslaviei. Crescută într-o familie de musulmani cu rădăcini adânci pe acele meleaguri. O domnișoară care nu a ieșit în evidență: s-a-nălțat frumos, a învățat bine, a intrat la facultate. Dar câte tinere din Sarajevo nu au făcut asta? Până când războiul a început...Războiul acela din care noi am înțeles că trebuie să umplem niște canistre de benzină și să le trecem de-a latul Dunării...

E primăvara lui 1993. Milițiile sârbe au încercuit orașul. Nu de azi, nu de ieri, de un an! Și vor fi patru, în total, adică 1.425 de zile. 13.952 de morți...Atunci aude despre concursul de Miss. Da! Un concurs de frumuseșe în vreme de război! Își dă seama că asta e modalitate lor, a tinerelor, să lupte! Da! Cinic, rimel și creion de ochi contra mortierelor!

Vorbeșt cu alte fete. Coboară într-o pivniță, afară e urgie. Un cameraman amator trage cadrele. ”Ne-am machiat singure, doar era concurs de frumusețe, trebuia să arătăm bine, nu?”, spune Inela. ”Ne-am făcut părul, ne-am machiat. Ciudat, dar așa am vrut să arătăm că după moarte există viață, că după război există frumusețe!” A devenit MISS SARAJEVO SUB ASEDIU. Au apărut pe scenă cu un afiș pe care scria: ”Nu-i lăsați să ne ucidă pe toate!” A fost întrebată ce planuri de viitor are. ”Niciunul. Mâine aș putea fi moartă!” Afară, băieții lui Radovan Karadzic se distrau...

Bono, liderul U2, e impresionat

Bill Carter, un regizor, află despre filmare. Îl sună pe Bono, da, celebrul Bono, liderul celor de la U2. Îi arată despre ce e vorba. Irlandezul scobește. Află că Inela a stat, ascunsă, șase luni, într-un bloc de birouri ars pe jumătate, trăind cu hrană pentru copii și găsind apă în pâraiele ce treceau prin oraș. U2 sunt în plin turneu, ”Zoo TV”, dar Bono e mișcat puternic. Împreună cu Brian Eno și Luciano Pavarotti lansează o capodoperă, melodia ”Miss Sarajevo”, auzită, pentru întâia oară pe 12 septembrie 1995 la concertul de la Modena. E un fel de manifest al lor, pentru că asediul nu s-a terminat, asediul durează. Clipul e mișcător, alterând imagini de la concursul de Miss, din timpul asediului și de la concert. Bono spune că aceasta este piesa lui cea mai bună. Pe 29 februarie 1996, Sarajevo e liber.

Inela ajunge la concertele U2. Piesa e cântată, live, de 86 de ori, cu Bono pe partea de operă...Dar Miss Sarajevo nu mai crede în povești. Emigrează în Olanda. Mamă a doi copii. Regina de acum 22 de ani e la fel de frumoasă. Și ridurile îi sunt același. Nu, nu cele vizibile. Cele de pe suflet...

Recomandari