Căutare Live

O femeie a simțit că se mișcă ceva noaptea în pat, dar când a privit atent s-a speriat. Peste ce a putut să dea

O femeie era obosită, așa că a mers să se culce în dormitor. În timpul nopții, când a vrut să dea cearșaful deoparte fiindcă a simțit ceva mișcându-se, aceasta a făcut o descoperire complet neașteptată. A pozat și a arătat ce se afla lângă ea, de fapt.

Femeia a făcut poze și a arătat tuturor prin ce situație neașteptată a trecut

sursa foto: Profimedia

Aceasta este incredibila situație prin care a trecut Julie Thornton Johnson din Tennessee, Statele Unite ale Americii. Fiindcă se simțea obosită, aceasta a mers în dormitor să se culce, dar câteva ore mai târziu, în timpul nopții, a găsit ceva complet neașteptat în pat.

O femeie s-a speriat atunci când a descoperit ce se afla în patul ei, chiar în timpul nopții

Era o noapte cu vreme furtunoasă și, când a simțit că este mult prea obosită, Julie Thornton Johnson s-a dus în dormitor și s-a culcat. Totuși, în niciun moment femeia nu a bănuit faptul că va avea parte de o surpriză de proporții, câteva ore mai târziu.

Aceasta dormea liniștită atunci când, la un moment dat, a simțit că ceva se mișcă în pat. Inițial a crezut că este vorba despre soțul său. Totuși, nu a durat mult și adevărul a ieșit la iveală.

Citește și: O femeie a adoptat un câine de la adăpost și în scurt timp a descoperit ce „secret” ascundea animalul, de fapt. Ce a urmat

Lângă ea, chiar sub cearșaf, se afla un câine de talie mare, care dormea nestingherit între ea și soțul ei. Se pare că animalul s-a speriat de vremea de afară și s-a strecurat pe ușa uitată deschisă de către soțul femeii. După ce a căutat probabil prin casă, câinele a ales să se cuibărească în pat, lângă cei doi soți.

„A început să tune și să fulgere în jurul orei 4 dimineața și am presupus că a fugit către prima casă ce i-a părut drept un adăpost bun”, a dezvăluit Julie, potrivit celor de la mirror.co.uk.

Ceea ce este cu adevărat surprinzător este faptul că în casa respectivă mai erau trei câini și totuși, acest lucru n-a oprit-o pe Nala (căci așa se numea cățelușa) să urce în patul celor doi americani iubitori de animale.

Citește și: Un bărbat a găsit pe o bancă un câine, cu un bilet lângă el. Când a citit mesajul, omul a făcut o descoperire neașteptată

„Când am deschis ochii m-am speriat, nu știam la ce să mă aștept. Zece secunde mai târziu am înțeles că e prietenoasă. Soțul a încercat să tragă cearșaful, dar ea a venit și mai aproape de noi, ca și când nu mai voia să plece din culcuș. Doar voia iubire de la mine și de la soțul meu”, a mai dezvăluit femeia.

După ce au făcut un anunț pe internet, stăpânii câinelui au fost găsiți și aceștia și-au putut recupera patrupedul aventuros.

Întâmplarea a ajuns pe internet și a devenit virală, stârnind numeroase reacții în rândul internauților. Julie și soțul său au păstrat legătura cu stăpânii Nalei și se vizitează când au ocazia.

Un tânăr a deschis vechea consolă de jocuri, dar a făcut o descoperire neașteptată! Peste ce „comoară” a dat... Soluții simple și rapide ca să scapi de furnici. Cum scapi de insectele nedorite din casa ta...
Parteneri
Dieta cu pepene roșu: beneficii și contraindicații
Catine.ro
Ultimele știri
x