Live acum
Prime Time 20:30Asia Express - Drumul Dragonului

O filmare surprinsă în hotel! Ce a înregistrat camera fixată într-un ceas digital: „Ne-am dat seama că e ceva în neregulă”

Dougie Hamilton, în vârstă de 34 de ani, a spus că a găsit dispozitivul într-un ceas digital în casa din Toronto după o zi petrecută în oraş cu iubita sa. Bărbatul a spus că dispozitivul era „conectat la un fir ca un încărcător de telefon” şi îi era teamă că erau filmaţi. El spune că au stat în apartament aproximativ 20 de minute şi s-a uitat la ceas timp de 10 minute pentru că i se părea dubios.

„În mintea mea era ciudat faptul că mă gândeam la asta şi îmi tot spuneam să nu fiu nebun. Dar simţeam că e ceva acolo. Am scos încărcătorul din ceas şi am văzut că în spate era o baterie din litiu. În acel moment am scos faţa ceasului şi am văzut că înăuntru era o camera de supraveghere. Nu ştiam dacă proprietarul se uita. Ne-am simţit ciudat şi nu am vrut să mai stăm. Suntem oameni nevinovaţi, iar ceasul era îndreptat spre pat şi ne-am gândit că probabil este folosit pentru ceva mai sinistru, cum ar fi filmatul actului sexual”, a declarat Dougie Hamilton publicaţiei Daily Record, citată de Mediafax.

Poliţia din Toronto au confirmat faptul că investighează incidentul în timp ce echipa de securitate a Airbnb, de asemenea, participă activ, iar compania a promis cuplului că le vor restitui banii şi că vor anula rezervările pentru acea locaţie.

Fanatik.ro

Mihaela Apostolides, executată în Italia

Observator Antena 1

Femeie din Vâlcea care și-a bătut mama de 84 de ani, cercetată de polițiști

Observator Antena 1

O adolescentă de doar 15 ani a murit, în timp ce făcea amor cu iubitul în mașină! Băiatul...

Spynews.ro

De azi e oficial! Alocatiile pentru copii se majoreaza! Cand ar urma sa aiba loc marirea! Veşti...

Spynews.ro

Nu doar în frizerii se aplică "taxa Covid". Afacerile care au decis să îşi acopere...

AntenaSport

Cine a profitat de COVID? Cu ce se ocupă cei doi bărbați care au făcut o avere în această...

AntenaSport

Daniela Crudu este istorie! Mihai Costea, într-o nouă relație cu o altă bombă sexy din lumea...

Antenastars.ro

Are sau nu are coronavirus? Horia Moculescu, primele declarații după ce a fost testat: „Am...

Antenastars.ro

Surorile Kardashian au un frate pe care l-au ținut secret până acum. Motivul?

Zu TV

ZECE piese pe care artiștii le-au lansat de ziua lor

Zu TV

5 zodii care redescoperă dragostea în 2018 – Cea mai iubită zodie este…

tvhappy.ro

Clejanii au intrat în pământ de rușine! Cum a fost filmat Fulgy: ”Pleacă de aici că te...

Playtech.ro

EXCLUSIV Mesajul mamei Luizei Melencu pentru Gheorghe Dincă, în plin proces. ”Vreau să mă...

Playtech.ro

Tragedie în fotbalul românesc! Un jucător de la U Cluj a murit. Motivul decesului şi anunţul...

Telekomsport.ro

Veste bună pentru TOATĂ România! Se întâmplă de la 1 iunie. A confirmat şi Ministerul...

Capital.ro

Drama cutremurătoare a Luminiței Anghel. Ce s-a ales de fiul ei

Impact

Horoscop Minerva pentru săptămâna 25-31 mai. Gemenii învață să meargă mai departe,...

Antena3.ro

Pensii nesimțite! Au cotizat 0, dar încasează lunar peste 40.000 de lei de la stat! Unde au...

Voxbiz.ro

Ce salariu are, de fapt, un inginer BMW care lucreaza pentru uzina din Bavaria

Cars.ro

Obligativitatea purtării măștilor și verificarea temperaturii – afacerea secolului. Între...

Jurnalul
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro