Antena Căutare

O româncă și-a deschis o afacere cu prăjituri și cozonaci în Zanzibar. De unde a pornit ideea cu care Corina a dat lovitura

În perioada pandemiei, românii au descoperit frumusețile Arhipelagului Zanzibar, locația fiind cam printre singurele destinații care și-au mai păstrat granițele deschise la acea vreme. Află din rândurile de mai jos cum i-a venit ideea de a-și deschide această afacere și de ce tocmai aici.

O româncă și-a deschis o afacere cu prăjituri și cozonaci în Zanzibar. De unde a pornit ideea cu care Corina a dat lovitura

Profimedia

Arhipelagul Zanzibar este cunoscut pentru peisajele care îți taie răsuflarea, dar și pentru turismul care a luat amploare în ultimii ani. Destinația a devenit un loc primitor și atractiv atât pentru turiști, dar și pentru cei care intenționează să se stabilească definitiv acolo. Aceasta este și povestea Corinei Micu, o româncă care și-a deschis afacerea vieții sale acolo și s-a bucurat de un mare succes.

Citește și: Din ce câștigă bani iubita lui Liviu Vârciu. Anda Călin a renunțat la un job stabil pentru propria afacere

Cum a pornit ideea unei afacerei cu plăcinte și cozonaci în Zanzibar

Se pare că românii au descoperit Zanzibarul în perioada pandemiei, potrivit unui site online de știri. Cu timpul, cei care i-au călcat nisipul s-au inspirat din afacerile de familie de aici, iar locația, situată lângă coasta de est a Africii, este una extrem de pitorească și atractivă, datorită peisajelor inedite pe care le oferă.

Corina Micu a decis și ea să viziteze locația în pandemie. Însă, se pare că a rămas blocată aici mai bine de opt luni. În toată această perioadă, ea a avut timp să se îndrăgostească de frumusețile locului.

Ulterior, românca, împreună cu iubitul ei, au decis să se stabilească definitiv în Zanzibar. Având experiență în patiserie și fiind cam singurul lucru pe care știa sigur să îl facă, femeia a decis să își deschidă o afacere cu rețete românești, mai exact, să facă cozonaci și plăcinte în stil tradițional, care au prins excelent, mai ales că o parte din turiști provin și din România, potrivit sursei citate mai sus:

„Puteam să deschid oriunde, dar faptul că am rămas aici blocată pe perioada aia, opt luni de zile, m-am gândit ce se poate face.”, a declarat Corina Micu, antreprenor, pentru un post TV.

Citește și: Vlad Gherman și-a amuzat fanii cu o fotografie de colecție din Zanzibar, alături de Oana Moșneagu. Cum a reacționat actrița

Și alți români și-au deschis afaceri de succes în Zanzibar

Corina Micu nu este singura româncă care și-a găsit succesul în Arhipelagul Zanzibar. Paula Bătrâneanu este și ea o româncă care a trecut printr-o experiență asemănătoare. Dorindu-și să rămână definitiv în această locație, ea a decis să își investească economiile într-o vilă în care să se mute.

Camerele rămase libere, ea a decis să le închirieze turiștilor care ajung aici în vacanță, potrivit sursei citate mai sus. Prețurile pentru o cameră variază de la 60 la 240 de euro pe zi, în funcție de mărimea acesteia, dar și de priveliștea pe care o oferă:

„Dacă vrei să îți deschizi o afacere ai două variante: să își deschizi afacerea pe cont prorpiu sau să își deschizi afacerea cu un partener local. Partenerul local implică niște taxe mai mici. Și la impozite și la deschiderea firmei.”, a declarat Paula Daiana Bătrâneanu, antreprenor, potrivit sursei citate anterior.

Alți români se pare că au venit aici țintiți să își deschidă o afacere. Acesta este cazul lui Radu Dicu, care a început, în pandemie, construcția unui cartier cu zece vile, chiar la malul oceanului.

În ceea ce privește guvernanții locali din Zanzibar, aceștia par să îi susțină pe investitorii străini, pentru că, recent, au anunțat că vor încerca să sprijine mai mult proiectele mari, în special, pe cele din domeniul imobiliar, potrivit sursei citate.

O femeie și-a găsit „clona” pe o aplicație de recunoaștere facială. S-a întâlnit cu sosia ei și a făcut o descoperire ne... Fenomen bizar, surprins de camerele de supraveghere din casă. Femeia s-a speriat când a văzut ce merge noaptea prin came...
Parteneri
Zodiile care își găsesc iubirea târziu în viață. 5 nativi care află târziu cine le este perechea
Catine.ro

Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Ultimele știri
x