Antena Căutare

Opt pompieri din Harghita au pornit într-o expediţie cu o plută improvizată din sticle de plastic, pe râul Mureş, până la vărsarea acestuia în Tisa

Opt pompieri din Harghita au pornit într-o călătorie inedită, pe o distanţă de peste 700 de kilometri, pe o plută improvizată, construită din aproximativ 3.000 de sticle din plastic. Expediţia salvatorilor pe râul Mureş se va încheia peste două săptămâni, când vor ajunge în locul în care Mureşul se varsă în Tisa (Szeged, Ungaria), anunţă IGSU.

Opt pompieri din Harghita au pornit într-o expediţie cu o plută improvizată din sticle de plastic, pe râul Mureş, până la vărsarea acestuia în Tisa
pompieri harghita | ISU Harghita

Opt pompieri din Harghita au pornit într-o călătorie inedită, pe o distanţă de peste 700 de kilometri, pe o plută improvizată, construită din aproximativ 3.000 de sticle din plastic. Expediţia salvatorilor pe râul Mureş se va încheia peste două săptămâni, când vor ajunge în locul în care Mureşul se varsă în Tisa (Szeged, Ungaria), anunţă IGSU.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în continuarea aventurii de anul trecut, când au vâslit pe râul Olt de la izvoare şi până la vărsare, opt salvatori de la Detaşamentul de Pompieri Gheorgheni au pornit, luni dimineaţă, pe râul Mureş, într-o expediţie de la izvoare şi până la vărsare.

Ei s-au îmbarcat în localitatea Remetea, după ce au fost la Izvorul Mureşului, de unde au luat câteva sticle cu apă de izvor, pe care le vor dărui colegilor pompieri din Szeged (Ungaria).

"Pompierii şi-au propus să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte poluarea mediului înconjurător şi de aceea şi-au construit plutele utilizând în jur de 3.000 de sticle din plastic. Comunitatea din municipiul Gheorgheni a ajutat la colectarea acestora, contribuind, astfel, la responsabilizarea socială în ceea ce priveşte reducerea poluării mediului înconjurător generată de activitatea umană. Respectul faţă de locul în care trăiesc, asigurarea unui mediu sănătos pentru generaţiile viitoare, prin păstrarea nepoluată a apelor şi reciclarea corespunzătoare a deşeurilor, sunt elementele definitorii pe care vor să le transmită prin demersul lor: mr. Coşarcă Gavril, plt.adj.şef Casian Alexandru-Adamache, plt.maj. Szabo Zoltan, plt.maj. Urzică Claudiu, plt.maj. Czirjak Csaba, plt.adj. Cantea Dan-Marian, plt.maj. Platon Liviu-Vasile şi plt.maj. Mircea Adrian", arată IGSU.

Mureşul este cel mai mare afluent al Tisei, având o lungime de 789 de kilometri, din care 761 de kilometri pe teritoriul României, şi se varsă în Tisa, la Szeged. El izvorăşte din Masivul Hăşmaşul Mare şi traversează judeţele Harghita, Mureş, Alba, Hunedoara, Arad şi Timiş.

Sursa: news.ro

Cum s-au certat Ceaușescu și Maurer: care a împușcat primul ursul? Nea Nicu a plecat, n-a mai stat la chiolhan... Secretul unei femei cu 16 copii! Cum reușește să scape de haosul din casă: ”Dacă trăiești aici, trebuie să și muncești!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x