Antena Căutare

Oraşul în care pisicile sunt INTERZISE. Cu ce le-au greşit felinele locuitorilor

O localitate din Noua Zeelandă, Omaui, şi-a propus să ia măsuri drastice pentru protejarea faunei locale: interzicerea pisicilor domestice.

pexels.com

O localitate din Noua Zeelandă, Omaui, şi-a propus să ia măsuri drastice pentru protejarea faunei locale: interzicerea pisicilor domestice.

Iniţiativa a fost propusă de asociaţia Environment Southland. "Planul împotriva dăunătorilor" cere sterilizarea, microciparea şi înregistrarea tuturor felinelor domestice din regiune. Apoi, după moartea pisicilor, stăpânii nu vor avea voie să aibă alta.

Oraşul în care pisicile sunt INTERZISE. Cu ce le-au greşit felinele locuitorilor

"Nu urâm pisicile" a declarat john Collins, reprezentant al Omaui Landcare Trust, "doar că ne dorim să fim responsabili, iar aceasta nu este o zonă potrivită pentru pisici."

În Omaui, autorităţile au explicat că măsurile sunt justificate. Camerele de filmat din localitate au surprins, în repetate rânduri, pisici atacând păsări şi reptile, multe dintre ele fiind specii pe cale de dispariţie.

Trebuia să se bucure de prima zi de şcoală, dar a murit imediat după ce a făcut această fotografie... Baba Vanga, profeție CUMPLITĂ despre România! Se va întâmpla anul acesta...
Alimentul care are puternic efect inflamator. Mulți români îl manancă la cina fară să știe riscurile
Specialiștii au dezvăluit care este alimentul care are un puternic efect inflamator. Se pare...
Horoscopul zilei de 29 martie 2023. Taurii iau o decizie importantă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 29 martie 2023 aduce schimbări în viața nativilor din zodia Taurului....
Parteneri
Filme noi care apar în luna aprilie 2023. Producții pe care nu trebuie să le ratezi
Catine.ro

Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Ultimele știri
x