Incredibila poveste a ”Ovicerilor”, cei 7 pitici români care au scăpat din cel mai cumplit lagăr nazist. ”M-am gândit că coc pâine. Ne prăjeau, însă, frații!”

În mai 1944, ”Ovicerii”, o familie de pitici din Maramureș, faimoasă după ce dăduse un număr de circ în fața Regelui Carol al II-lea, era trimisă în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Aici era preluată de către medicul Josef Mengele, ”îngerul morții”, unul dintre cei mai mari criminali naziști din câți au existat vreodată. Treceau prin experimente crunte dar, toți șapte, reușeau să se întoarcă, vii, acasă. Perla, ultima supraviețuitoare, se stingea în 2001

În mai 1944, ”Ovicerii”, o familie de pitici din Maramureș, faimoasă după ce dăduse un număr de circ în fața Regelui Carol al II-lea, era trimisă în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Aici era preluată de către medicul Josef Mengele, ”Îngerul morții”, unul dintre cei mai mari criminali naziști din câți au existat vreodată. Treceau prin experimente crunte dar, toți șapte, reușeau să se întoarcă, vii, acasă. Perla, ultima supraviețuitoare, se stingea în 2001

La prima vedere, pare un basm cu final fericit, dar nu e așa. Cei șapte pitici, fără o Albă ca Zăpada, aveau să supraviețuiască celor mai terifiante experimente prin care un om putea să treacă. După Auschwitz, lagărul de extreminare nazist, se întorceau acasă, dar dramele de acolo aveau să-i însoțească peste 60 de ani.

Șimșon Ițik Ovitz, evreu, se căsătorise, de două ori, cu femei de înălțime normală, dar, nimeni, niciodată, nu putuse să explice cum din 12 membri ai familiei, șapte erau pitici. ”Ovicerii”, cum îi cunoștea lumea în Rozavlea, satul maramureșean de unde plecaseră, formaseră propria trupă de liliputani. Colindau România, Ungaria ori Cehoslovacia. Cântau în rusește, în germană, în idiș, se descurcau, de minune, la instrumente. Curând, Regele Carol al II-lea a auzit de ei, i-a chemat la București. ”Ovicerii” l-au distrat cum se cuvine, au băgat și un număr de circ, au primit aprecierile dictatorului, care, apoi, a început să le facă reclamă. Până prin 1942, lumea era la picioarele lor mici.

Ovicerii, în timpul unei prestații artsitice, pe o scenă din Ungaria

La începutul lui 1944, situația avea să se schimbe. Pe 12 mai, în curtea ”Ovicerilor” intra un detașament german. Toți cei 12 erau suiți într-un tren și trimiși către lagărul de exterminare de la Auschwitz, unul dintre cele mai terifiante locuri de pe acest Pământ. Unul singur încerca să fugă, dar era prins și executat. Pe final de Florar, toți cei șapte pitici - Avram, Freida, Micki, Elisabeta, Rozika, Franzika și Perla - intrau pe poarta deasupra căreia scria, din fier forjat, ”Arbeit macht frei” - ”Munca te face liber”.

”Din două hornuri ieșea, neîncetat, fum”, povestea, peste decenii, Perla. Naivă, a crezut altceva. ”Mi-am zis că poate coc pâine. În realitate, ne prăjeau frații”. E momentul în care, văzându-i pe cei șapte români, un ofițer se duce să-l trezească, imediat, pe Josef Mengele. Supranumit ”Îngerul morții”, una dintre cele mai diabolice minți pe care Omenirea le-a dat, Mengele făcea tot felul de experimente pe deportați, mai ales pe gemeni, pe bolnavi, pe cei cu malformații vizibile. Logic, șapte liliputani, toți din aceeași familie, reprzentau un ”subiect” gras. Paradoxal, pasiunea sa pentru oamenii ”ciudați”, alții decât cei ”normali”, avea să-i scape de la moarte.

Mengele se trezește, e dus să-i vadă pe ”Oviceri”. Nu-i vine să creadă, se spune că, în acel moment, exclamă: ”Mamă, acum o să am de lucru pentru 20 de ani!”. Sună morbind, dar nenorocirile prin care treceau maramureșenii îi făceau ”nemuritori” și intangibili, într-un loc în care 1.100.000 de oameni piereau, 90 la sută dintre aceștia fiind evrei.

Doctorul - care cu trei luni înainte gazase 500 de femei pentru a scăpa de o epidemie de tifos - devine fascinat de familia ”Ovitz”, așa cum avea să fie cunoscută în lagăr. Primesc permisiunea de a-și păstra hainele cu care au venit - lucru incredibil - și, de asemenea, nu sunt rași pe cap. Săptămânal, li se ia sânge. ”Uneori, eram sleiți, leșinam. Așteptau să ne revenim și iar ne injectau. Supa aia strecurată nu avea cum să ne țină de foame. Dar, cel puțin rămâneam în viață”, povestea, peste vremuri, Perla. Mengele nu știa ce să facă exact cu ei. Așa trec șase luni. Se ajunge la tortura ”adevărată”. Li se toarnă apă fiartă în urechi, apoi, imediat, gheață. Sunt aduși în pragul nebuniei, dar nu cedează. Li se extrag, pe viu, dinții, li se smulg genele, pentru teste. Apoi, sunt obligați să-l distreze pe ”Îngerul morții”. Acesta îi filmează. Pelicula nu s-a găsit, însă, niciodată și se presupune că a fost luată cu el de odiosul medic în momentul în care a reușit să fugă în Argentina și, de aici, în Brazilia.

”Munca te face liber” - intrarea în lagărul de exterminare de la Auschwitz, acolo unde maramureșenii aveau să reziste nouă luni

Mengele își bate joc de ei. Îi îmbracă frumos, îi machiază, îi duce pe scenă, în fața unor ofițeri SS. Îi dezbracă la piele, îi pune să ridice mâinile, apoi îi împunge cu un tac de biliard. ”Vedeți, ăștia sunt evreii - handicapați și pitici”, spune el, în timp ce naziștii apaludă. ”Ne obișnuiserăm cu gândul că nu vom mai părăsi lagărul. Ne tot spuneam că după ce va termina cu experimentele pe noi, ne vor gaza. Am văzut cum doi pitici, pe care nu-i cunoșteam, fuseseră uciși, apoi, scheletele lor trimise către un muzeu de pe la Berlin. Asta ne aștepta și pe noi!”

Citește și
Dana Roba, schimbată total de când a renunțat la luminile reflectoarelor. S-a căsătorit și are doi copii
Dana Roba, schimbată total după ce a devenit cunoscută pentru scandalurile de la tv. Cum mai arată acum și cu ce se ocupă
Dana Roba, schimbată total după ce a devenit cunoscută pentru scandalurile de la tv. Cum mai arată acum și cu ce se ocupă
Omar Arnaout și logodnica lui, imagine romantică. Miruna este o tânără foarte frumoasă
Omar Arnaout și logodnica lui, Miruna, imaginea emoționantă de pe rețelele de socializare. Cum au apărut cei doi
Omar Arnaout și logodnica lui, Miruna, imaginea emoționantă de pe rețelele de socializare. Cum au apărut cei doi
colaj de imagini cu ionut cercel si petrica cercel
Prima declarație a lui Ionuț Cercel după ce l-a pierdut pe tatăl său, Petrică Cercel. Ce mesaj a postat
Prima declarație a lui Ionuț Cercel după ce l-a pierdut pe tatăl său, Petrică Cercel. Ce mesaj a postat
Mai multe articole

Șapte luni fac pe drumul de întoarcere, mergând pe jos!

Anul 1945 îi găsește tot acolo, dar vii. Apoi, pe 27 ianuarie 1945, Auschwitz-ul este eliberat. Armata Roșie avansase prea repede, naziștii n-au timp să dărâme lagărul, să șteargă urmele ororilor. Sunt trimiși, forțat, în Rusia, apoi, eliberați. Ca și cum nu văzuseră destule tragedii, pleacă, pe jos, acasă, în Maramureș. Fac, pe drum, șapte luni. Se spune că la plecarea din Rozavlea îngropaseră, toată averea, sub o mașină. Găsesc, acolo, aurul. Intact. Casa e jefuită, arsă. Se refugiază la Sighet, de aici pleacă în Belgia și, în mai 1949, în nou fondatul stat Israel. Trecuseră fix cinci ani de când erau deportați. Scăpaseră!

La Haifa, au început o nouă viață. Au continuat să dea spectacole, ca-n vremurile bune, până prin 1955, când au decis să se retragă. Descendenții piticilor bărbați aveau să se nască, toți, cu o înălțime normală. Cea mai bătrână dintre liliputani, Rozika, avea să trăiască până la 98 de ani. Ultima care supraviețuia era Perla, decedată, din cauze naturale, pe 9 septembrie 2001.

Pare greu de crezut, dar vorbim despre componenții aceleiași familii - sus, cei cu înălțime normală, jos, cu excepția ultimului din dreapta, piticii

Orașe europene de vizitat în sezonul rece. Alege destinația favorită de acum
Iarna poate fi sau nu anotimpul tău preferat. Se pare că există orașe europene pe care e...
Horoscopul zilei de 16 octombrie 2021. Leii au parte de emoții puternice. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 16 octombrie 2021 spune că Leii au parte de emoții puternice și în...
Ultimele știri