Live acumObservator 19
Prime Time 20:30Animatie: Ferdinand

Părintele Necula, despre suflet și iubire, în zi de mare sărbătoare! "Suntem într-un meci care a depășit demult 90 de minute"

Este mare sărbătoare pentru creştinii ortodocşi, naşterea Maicii Domnului sau Sfântă Mărie Mică. Preoţii din toate bisericile se roagă pentru pace şi iubire, iar oamenii ţin candele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei, apoi împart din fructele toamnei pentru morţi.

Superstiţiile la români mai spun că, începând cu această zi, rândunelele se pregătesc să plece spre ţările calde. Ne oprim, aşadar, pentru câteva momente din goana şi agitaţia grijilor, îngrijorărilor, pentru o discuţie despre suflet şi iubire, cu preorul Constantin Necula.

Cum să facem să avem grijă de gândurile noastre și de sufletul nostru și să ne odihnim nu doar în zi de sărbătoare

"Este o alegere presonală. Unii se pot odihni la birou, altii în studio, fiecare făcându-și profesia lui. Cine se odihnește în profesia lui este deja odihnit, este în relație cu Liturghia care se desfășoară dimineața, în Biserică.

Noi nu avem o condică de prezență la Biserică. Avem nevoie să fim oameni în Biserică și în societate.

Avem nevoie de empatie. Suma empatiilor îl odihnește pe Dumnezeu peste noi. Când ne odihnim în Dumnezeu, lucrurile nu au nevoie de rețete sau de manuale. Nu există un manual de fericire pe care să-l avem la îndemână, ci pur și simplu fericirea", spune Părintele Necula.

Pandemia a afectat viața oamenilor, dar cum?

"Oamenii nu au trecut peste pandemie, sunt în continuare foarte debusolați, dezorientați. Înformați extrem,când dintr-o parte, când dintr-alta. Cred că au căutat în Biserică și sper să fi găsit echilibrul de care au nevoie.

M-am uitat azi la ei, la slujbe, mereu mă uit la ei la slujbe, fac asta cu drag, din civism duhovnicesc. Este minunat să-i vezi cum se așează cuminți la locul lor, la distanță, își pun masca și se roagă și continuaă să fie ei. Îi recunoști după ochi. Ochii au rămas vii și îți transmit că este în regulă totul.

Biserica se roagă pentru cei care se află în linia I, la modul fizic și tot timpul îi pomenesc pe frații și surorile noastre din corpul medical", mai spune Păreintele Necula.

"Suntem într-un meci care a depășit demult 90 de minute și nu mai putem face nicio schimbare. "Extra time-ul" ridicat de pe tușă de arbitru nu ajută, el este tot mai singur. POate nu ar trebui să-i sprijinim doar pe bolnavi, poate și pe familiile lor", spune Părintele Necula la Observator.

Recomandari